Cinci persoane reţinute în cazul tinerelor din Timişoara obligate să se prostitueze

trafic de persoane

Cinci persoane, între care un poliţist, au fost reţinute, joi seară, de DIICOT Timişoara, în dosarul de trafic de persoane în care au fost identificate peste 25 de victime minore, în timp ce alţi şapte suspecţi au fost puşi sub control judiciar, printre aceştia fiind şi membrul DJ Project.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, a declarat, joi seară, că s-au încheiat audierile în dosarul de trafic de persoane, iar cinci persoane au fost reţinute, în timp ce alte şapte au fost puse sub control judiciar.

Printre persoanele reţinute se numără liderul grupării, Paul Mânzu, precum şi Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, actuala soţie a lui Ilie Năstase, dar şi poliţistul Ovidiu Gâţan, de la Secţia 1 Timişoara.

Conform sursei citate, printre cele şapte persoane cercetate sub control judiciar se află judecătorul Nicolae Aurel Tomuş, de la Judecătoria Timişoara, şi DJ Gino Manzotti de la DJ Project.

Procurorii DIICOT au făcut, joi dimineaţă, 11 percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizaţi fiind un membru al trupei DJ Project, un poliţist, dar şi mai mulţi lideri ai lumii interlope din Timişoara.

Surse judiciare declarau că suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.

Sursele citate mai spuneau că vizat de percheziţii este şi Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, soţia lui Ilie Năstase.

Oamenii legii au făcut o percheziţie şi la locuinţa poliţistului Ovidiu Gâţan, de la Secţia 1 Poliţie Timişoara, care în anul 2013 a mai fost implicat într-un scandal, după ce un bărbat l-a acuzat că l-a bătut.

De asemenea, a fost percheziţionată şi locuinţa lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, sursele judiciare spunând că Ovidiu Gâţan şi DJ Gino Manzotti sunt cercetaţi pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul ştia că este victima traficului de persoane.

În total, peste 25 de persoane au fost duse la audieri, între acestea şi un avocat şi un judecător, ambii din Timişoara, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *