Despre Diodor Nicoară nu mă pot exprima decât sub imperiul unei copleşitoare emoţii, sfiindu-mă, îmbujorându-mă, cu bucurie şi fală, întru cinstirea şi lauda unui om dăruit cu har divin, aşa cum îl arată şi prenumele, rarisim la români. Mai ales acum, când atinge venerabila vârstă, nu pot să-i închin decât onoare şi recunoştinţă Maestrului întru slujirea elevată a muzicii, dimpreună cu netăgăduită mândrie că îşi are obârşia în spornica rădăcină a Ţării Făgetului şi, nu mai puţin, pentru că a fost şi a rămas bănăţean şi român credincios, demn şi fălos.
Subiectiv, onoarea care mă copleşeşte este şi faptul că suntem consăteni, amândoi născuţi într-un sat din imediata apropiere a Făgetului, pe firul Vădanei, sat în care, pe când se năştea Diodor, tatăl său, Dimitrie Nicoară, era preot.
De când ne cunoaştem, la Doru (mi-a acordat cinstea, de multă vreme, să-l tutuiesc!), ca om şi artist, m-au impresionat vioiciunea gândului, energia debordantă şi arţagul. Un arţag pozitiv, benefic, chitit pe fapte mari, ca un freamăt izvorât dintr-o nesecată disponibilitate de a înfăptui, de a clarifica, de a pune în ordine şi de a purcede la treabă, fără mofturi.
Stăpânit de neliniştea unui înalt profesionalism, în sens creator, şi de o impresionantă dăruire, Diodor Nicoară a aspirat mereu spre ţelul său vital, ordonator al sufletului şi minţii sale, care este muzica de cea mai bună calitate, investind în interpretarea desăvârşită a acesteia, cu bagheta dirijorului, competenţă, dăruire, sacrificiu, curaj şi o benefică frenezie. Concomitent, cu o admirabilă risipire de sine şi implicare („risipei se dedă florarul” – spune admirabil Lucian Blaga despre cel ce se mântuieşte în demersul său creator), rostul fără ţărm / margine al minunii, al cântecului…
Şi, alături, la bine, dar şi la greu, i-a stat distinsa Doamnă Lucia Nicoară, soţia sa, directoare o bună vreme a Teatrului Naţional Timişoara, care, cu suflet nobil, cu hărnicia şi acribia unui veritabil arhivar documentarist, a adunat cu migală materialele din presa vremii dedicate activităţii soţului, contribuind substanţial la alcătuirea unei monumentale cărţi aniversare (omagiale).
Împătimitul întru tălmăcirea orfică a muzicii corale, dirijorul de clasă Diodor Nicoară, este unul dintre oamenii exponenţiali iviţi din zona Făgetului, născut în satul Băteşti, la 2 septembrie 1942. Tatăl său, Dimitrie Nicoară, născut în Sinteşti, a fost preot în localităţile Fărăşeşti, Băteşti şi Margina, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca preot ofiţer, mobilizat pe front, şi-a legat rostul credinţei şi numele de construirea şi sfinţirea a trei biserici ortodoxe în Rusia.
Mama, Maria Nicoară, născută Jurma, era de loc din Margina, iar tatăl ei, Serafin Jurma („moşu Sărăfin”, cum îi spunea nepotului Doru), a fost primar al localităţii în perioada interbelică, timp de 20 de ani, neremunerat. Om înţelept şi harnic, din vatra satului, cu principii constructive şi sănătoase, pe care nepotul l-a moştenit şi răstălmăcit, în expresivul grai bănăţean de acasă, pe care-l rostea cu mândrie în faţa prietenilor şi „domnilor”, cu binecuvenita afecţiune, conturându-i o aură legendară (şi graiului şi bunicului)…
Diodor Nicoară urmează şcoala primară şi gimnazială la Sinteşti şi Margina, apoi liceul la Timişoara (Liceul „Eftimie Murgu”) şi, între anii 1962 – 1967, Conservatorul la Iaşi. Din motive de… dosar (tatăl fiind preot!), a fost nevoit să amâne doi ani admiterea la facultate. După absolvirea Conservatorului, din anul 1968 lucrează ca dirijor şi director (o perioadă) la Filarmonica „Banatul” din Timişoara.
De-a lungul anilor, numai sub bagheta sa, corul Filarmonicii a abordat peste 1000 de titluri din literatura muzicală românească şi universală. Chiar şi-n vremurile grele, curajul nu i-a lipsit, Filarmonica timişoreană cântând lucrări cu caracter religios, strecurate cu mare risc în repertoriul corului, iar în concertele (multiple!) de peste hotare a făcut cunoscută muzica religioasă românească.
Tot în această notă, trebuie subliniat că începând cu anul 1983, gruparea vocal-simfonică timişoreană a fost singurul cor din ţară care a realizat concerte cu colinde de Crăciun. În acelaşi an, dirijorului i se decernează premiul A.T.M., echivalând cu premiul Academiei, care, în ultimii ani fusese desfiinţat, fiind alături de Marin Constantin, singurul dirijor profesionist de coruri academice încununat cu acest prestigios premiu. În anul 1985, a fost solicitat să dirijeze corul Operei din Ankara (Turcia).
De-a lungul anilor, înainte şi după evenimentele din decembrie 1989, Filarmonica şi corul organizează mai multe turnee peste hotare în Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Germania, Rusia, Polonia, Austria, Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Olanda, Vatican, bucurându-se de succes de fiecare dată.
Paralel cu munca la Filarmonică, fiind mare iubitor de muzică populară, de mic, şi puternic ataşat vechii şi frumoasei tradiţii corale bănăţene, Diodor Nicoară a lucrat şi cu alte formaţii corale: corul din Chizătău (cel mai vechi din ţară dintre corurile săteşti, înfiinţat în anul 1857), între anii 1969 – 1976, apoi formaţiile înfiinţate de el: Corul „Menestrelli” al Facultăţii de muzică din Timişoara, corala bărbătească „Sabin Drăgoi” înfiinţată în 1977, corul de cameră „Sursum Corda”, înfiinţat în anul 1992, grupări corale cu care a obţinut întotdeauna premiul I pe ţară la toate concursurile şi festivalurile la care a participat, promovând creaţia corală autentică românească şi în special cea bănăţeană, cu compoziţii din:
Iosif Velceanu, Ioachim Perian, Ion Vidu, Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Filaret Barbu, Doru Popovici sau cele mai valoroase creaţii ale compozitorilor: Musicescu, Cucu, Kiriac, Dima, Porumbescu, Timotei Popovici, până la cei din zilele noastre: N. Boboc, P. Georgescu, V. Spătărelu, Mihai Moldovan, Sabin Pautza, S. Toduţă, Tudor Jarda, Al. Paşcanu, cât şi din mari compozitori străini, îndreptăţindu-şi întotdeauna atenţia spre lucrările de valoare şi militând permanent pentru revitalizarea puternicei tradiţii corale bănăţene, Banatul fiind considerat pe drept „ţara corurilor” (Nicolae Iorga).
În tăvălugul vremurilor recente (din urmă), acest deziderat a rămas doar năzuinţă, vis frumos, ca şi altele, atâtea, cam din toate domeniile… Şi, Diodor Nicoară, în general optimist din fire, are gândurile (reflexiile) sale care spun multe despre oameni şi vremuri, de la marea iubire pentru frumosul artistic şi patriotism, până la amara năruire a iluziilor.
Iată câteva: „Îmi iubesc bănăţenii şi poporul român”; „Nu poţi să faci muzică fără iubire”; „Mie mi-e mai greu acum, când văd cum se dărâmă tot ce a fost bun în muzica românească…”; „Am avut mari lupte de dus. Eu nu le-am simţit grele, nu le-am simţit atât de neplăcute, pentru că eu am fost un împătimit al acestei meserii. Eu am făcut de drag această meserie…”
Spune acestea unul dintre cei mai de seamă dirijori ai acestei ţări, de la răscrucea mileniilor, cel care a fost încununat cu numeroase premii şi distincţii la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale, dintre care numim aici câteva: premiul Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi Muzică, premiile prestigioase de la Vatican, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, apoi titlurile de: cetăţean de onoare al oraşului Timişoara, cetăţean de onoare al oraşului Făget, cetăţean de onoare al comunei Margina. Toate cinstesc o viaţă de om dăruită muzicii…
CITEȘTE ȘI: Locul unde lecţia de istorie se ţine, în orice anotimp, în aer liber
Cartea, într-o haină grafică aleasă, Muzica. Vocaţie şi măiestrie. Omul şi artistul DIODOR NICOARĂ, la care a osârdit colegul şi prietenul meu Teodor Bulza, într-o viziune grafică a Laviniei Vereş, este un valoros document, un volum omagial binemeritat, de istorie recentă, care cuprinde în evocări grăitoare, articole, interviuri, mărturii, cronologie, eseuri, cronici de spectacole (concerte), revelatoare pagini de iconografie, cursul (devenirea) vieţii şi operei unuia dintre cei mai de seamă dirijori ai României, lucrare antologică pe care harnicul om de muzică o merita din plin.
De dragul lui Diodor Nicoară, cum a făcut el de drag să tresalte inimile şi să bucure sufletele a mii şi mii de oameni, prin muzica propusă cu neasemuită măiestrie, îi zic: La mulţi ani, din toată inima şi cu tot dragul!
Articol scris de Ion Căliman
