Modificări în calculul ratei de vaccinare în învățământ. Datele vor fi descentralizate pe structuri

sc

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că până vineri, 12 noiembrie, conducerile unităților de învățământ vor trebui să raporteze situația angajaților vaccinați pe fiecare structură în parte pe care o au în subordine.

Pentru reluarea cursurilor din această săptămână, a fost solicitat procentul personalului vaccinat din unitățile de învățământ cu personalitate juridică din toate structurile arondate, nu aplicat diferențiat.

”Educația a făcut public raportul de vaccinare, așa cum am reușit să îl centralizăm. Prin efortul făcut de fiecare angajator, am reușit să strângem aceste date la nivel de școală cu personalitate juridică. Am cerut ca de vinerea viitoare (12 noiembrie – n.r.) să fie descentralizate pe structuri.

Structuri la mare distanță una de alta

Avem 7.000 de școli cu personalitate juridică și 17.639 de școli cu și fără personalitate juridică. Sunt situații în care avem structuri la mare distanță una de alta, în condiții diferite.

Săptămâna viitoare vom avea aceste raportări pe structuri arondate și vom putea să aplicăm acest principiu (al stabilirii pragului de vaccinare de cel puțin 60 la sută în rândul personalului angajat pentru reluarea cursurilor cu prezență fizică – n.r.) mult mai corect”, a precizat ministrul educației într-o intervenție televizată.

Sorin Cîmpeanu a anunțat și faptul că în această săptămână vor fi demarate controale în acele unități de învățământ în care au fost semnalate diferențe majore între ratele de vaccinare raportate în 29 octombrie și cele de pe 5 noiembrie. Ministrul educației a fost surprins să constate că procentul unităților de învățământ care au raportat o rată de vaccinare a angajaților mai mare de 60 la sută a crescut într-o singură săptămână de la 54 la sută la 68 la sută.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *