Mărţişorul şi Babele, tradiţii pline de miez

1 Martie: Şnurul alb-roşu, un simbol al primăverii

După februarie, vine şi… primăvara, anunţată de două sărbători îndrăgite de toţi românii, Mărţişorul şi zilele Babelor. Cel dintâi, asociat firului împletit, roşu cu alb şi primei zile din martie, marchează momentul în care fetelor, mamelor sau surorilor li se oferă mici daruri – simboluri de animale, flori, inimioare, toate legate cu şnurul în care se împleteşte dragostea şi nobleţea, roşul pasiunii şi albul zăpezii.

Originea sărbătorii Mărtişorului nu este foarte bine cunoscută. Se ştie însă că ea are rădăcini daco-trace şi că este anterioară romanizării. Pe vremea dacilor, celor apropiaţi li se înmânau amulete despre care strămoşii noştri credeau că întruchipează frumuseţea şi fertilitatea. Ele – pietre albe sau roşii înşirate pe o aţă sau, pentru cei bogaţi, monede de aur şi argint – erau confecţionate încă din timpul iernii, dar se purtau doar după 1 Martie, în credinţa că vor aduce posesorului sănătate şi un an mai bun.

Dacă, pe de o parte, culoarea roşie face trimitere la reînvierea naturii, vigoare şi voie bună, albul vorbeşte, pe de alta, despre puritate, nobleţe şi fericire. Tot prima zi de martie marchează începutul tradiţiei Babelor. Ele – cele dintâi nouă zile din luna lui Mărţişor – marchează sfârşitul iernii şi anunţă începutul primăverii, legând capriciile meteorologice ale perioadei de previziuni despre cum va fi anul pentru cei care şi-au ales o anume babă, mai mohorâtă şi înnorată sau, dimpotrivă, cu cer senin şi soare strălucitor.

Tradiţia profană leagă acest interval ceremonial de Baba Dochia, un personaj aparte al mitologiei autohtone. Se pare că Dochia (sau Odochia), cea care leapădă cojoacele, o are la obârşie pe Sfânta Evdochia, care a trăit în vremea împăratului Traian şi este sărbătorită la 1 martie.

Despre ea, legenda istoriseşte că ar fi fost o bătrână care a plecat cu oile la munte, îmbrăcată cu nouă cojoace. Când vremea a început să se încălzească şi s-au pornit ploile primăverii, Dochia s-a apucat să lepede straiele groase, unul după altul, până când, în ultima zi, un îngheţ brusc a degerat-o, lăsând-o în chip de stană de piatră pe munte, împreună cu turma sa. O altă variantă a poveştii o prezintă pe Dochia drept o fată de împărat care, fugind de un cotropitor care voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstoriţă, urcând cu o turmă de oi în munţi.

Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul, până când s-a lăsat un frig năpraznic. Nedeprinsă cu vremea câinoasă şi înfricoşată, crăiţa a pornit să cârtească împotriva lui Dumnezeu, care a pedepsit-o să se prefacă într-o stană de piatră, iar mioarele – în bolovani.

Tradiţia a asociat mărţişorul purtat de fetele şi femeile tinere la 1 martie cu înnoirea timpului şi strălucirea soarelui de primăvară, dar şi cu naşterea şi moartea simbolică a Dochiei. Firul micului talisman purtător de noroc a fost numit şi „funia timpului” pentru că adună împreună săptămânile şi lunile în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular, iarna şi primăvara. O legendă are şi şnurul alb-roşu, care aminteşte de funia toarsă chiar de Baba Dochia înainte de a urca cu oile la munte.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns