În prima ședință de plen din această toamnă, aleșii locali ai cetățenilor din orașul timișean Gătaia au aprobat actualizarea documentației și indicatorilor tehnico-economici pentru un proiect de mare importanță la nivelul comunității locale: amenajarea unui parc fotovoltaic.
Această investiție, care va contribui la autonomizarea energetică a orașului de la poalele vulcanului Șumig, are ca termen de finalizare luna decembrie a anului viitor.
Valoarea actualizată a întregii investiții este de 3,43 de milioane de lei (inclusiv TVA), din care bugetul local va asigura 830 de mii.
CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara a anunţat că amenajează multe locuri de parcare între blocuri, după ce eliberează domeniul public de maşinile abandonate
Grație acesteia, Gătaia va dispune de o capacitate energetică nou instalată de 0,4 MW, ceea ce va contribui la reducerea emisiilor de gaze de seră cu aproape 327 de tone echivalente de CO2 în decursul unui an.
Imagine cu rol ilustrativ


