Creștinii ortodocşi, dar și greco-catolicii de pretutindeni vor sărbători mâine Floriile, cel mai însemnat praznic prepascal, dedicat Intrării Mântuitoru lui Iisus în Ierusalim. Cu acest prilej, oamenii merg la biserică și, după sfânta liturghie, pleacă acasă cu ramuri de salcie sfinţite, pe care le pun la icoane, geamuri, uşi sau porţi.
În unele zone ale țării, tot în ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu crenguțe de răchită. În zonele rurale, acest simbol al sărbătorii împodobește, de asemenea, ramurile pomilor fructiferi, butucii viţei-de-vie și stupii. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, pentru a atrage belșugul. Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei zdraveni. Potrivit tradiţiei, credincioşii care se împărtăşesc de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim au şansa să-şi vadă dorinţete împlinite. Tradiţii de Florii Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Sfântă a Patimilor care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de Taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus. Sâmbăta de dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să coacă “plăcintele lui Lazăr” şi să le dea de pomană. În satele de odinioară, femeile nu torceau deloc într-o asemenea zi, pentru ca nu cumva răposaţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. Potrivit profeţiilor veterotestamentare, Mântuitorul Şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, după cum spunea Legea. Iisus a fost aclamat de o sumedenie de credincioşi care aveau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Aceştia, văzându-L, au început să strige: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Mulțimea a rostit aceste cuvinte simțind că Dumnezeu s-a pogorât din Ceruri și a venit pe pământ pentru a-i mântui. Prima atestare documentară a sărbătorii de Florii datează din veacul al IV-lea, când Sfântul Epifanie scrie două predici pentru această ocazie. Tot referitor la secolul al IV-lea, pelerina Etheriei relatează modul în care Floriile erau celebrate la Ierusalim și menționează pentru întâia oară sfințirea ramurilor de salcie în biserici, spre evocarea bucuriei întâmpinării Mântuitorului. În Evul Mediu, Floriile mai erau denumite “Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor” (persoanele nebotezate se duceau la episcop şi cereau botezul) sau Duminica graţierilor, pentru că diriguitorii hotărau iertarea pentru condamnaţi. În zilele noastre, începând din seara de duminică, bisericile încep să săvârșească slujbele prepascale numite denii, care rememorează toate momentele remarcabile din viața Mântuitorului nostru, de la intrarea Acestuia în Ierusalim și până la Învierea Sa din morți.
