Îndemn al timișoreanului Zeno Daniel Șuștac pentru părinți de a boicota festivitățile politizate de deschidere a noului an școlar

Îndemn al timișoreanului Zeno Daniel Șuștac pentru părinți de a boicota festivitățile politizate de deschidere a noului an școlar

Îndemn al timișoreanului Zeno Daniel Șuștac pentru părinți de a boicota festivitățile politizate de deschidere a noului an școlar.

După anunțul sindicatelor din învățământ privind organizarea unui referendum printre profesori pentru boicotarea începutului de an școlar, timișoreanul Zeno Daniel Șuștac, președintele Asociației Pentru Depolitizarea Educației, a venit în întâmpinarea acestei inițiative, cu un îndemn pentru părinți.

Pe grupul de comunicare online pe care l-a înființat pentru părinții care au copii la școală, Zeno Daniel Șuștac și-a exprimat indignarea privind prezența diverșilor politicieni la festivitățile de deschidere a noului an școlar, în timp ce învățământul românesc se degradează de la an la an, din cauza politicilor educaționale iresponsabile.

În acest context, avocatul a subliniat importanța tragerii unui semnal de alarmă din partea părinților, prin neparticiparea lor la aceste festivități:

”Sper că anul acesta – pe data de 8 septembrie – nu vor fi festivități de niciun fel, în semn de protest față de politicienii care au nenorocit învățământul românesc!

Dacă totuși se vor desfășura astfel de evenimente, în calitate de Președinte al Asociației Pentru Depolitizarea Educației și de fondator al grupului „Părinții Elevilor din România” îndemn părinții să boicoteze orice festivitate de deschidere a anului școlar la care vor participa politicieni.

În ce mod?

Prin neparticipare (dacă prezența politicienilor este anunțată) sau prin retragere, discretă și elegantă, de la eveniment dacă participarea respectivilor nu este anunțată, dar are loc.

Fără campanie electorală la deschiderea anului școlar, fără discursuri politice în curțile școlilor!

În semn de protest față de politicile educaționale iresponsabile din ultimii 35 de ani, îndemnul meu este ca părinții să nu onoreze cu prezența lor astfel de spectacole sinistre.

Evident, fără atitudini ostile sau manifestări nepotrivite.

Școala este despre muncă, sacrificii și seriozitate, nu despre învârteli, privilegii și scurtături. Vorbele goale și promisiunile deșarte nu ridică nivelul învățământului românesc, din contră, țin școala în prizonierat politic!

Cei responsabili de declinul școlii românești, cei care au retezat șanse, aripi, visuri și burse, cei vinovați de aglomerarea claselor, bulversarea lumii educației și umilirea profesorilor, să facă bine să înțeleagă că groparii învățământului nu sunt bineveniți la deschiderea anului școlar în unitățile de învățământ!”

Contactat telefonic, Zeno Daniel Șuștac a precizat că în sfera politicienilor sunt incluși și inspectorii școlari membri de partid sau cu conexiuni în această zonă, numiți pe funcții fără un examen riguros de testare a competențelor profesionale.

Totodată, avocatul explicat că acest îndemn se dorește a fi atât o modalitate de a atrage atenția asupra faptului că profesionalismul a fost înlocuit de criteriul politic, aspect ale cărui consecințe se răsfrâng negativ în sistemul de învățământ românesc, cât și o mai mare responsabilizare a părinților în ceea ce privește măsurile pe care decidenții le iau pentru școală.

CITEȘTE ȘI: Veste bună pentru timișorenii care circulă cu tramvaiul 7. Armonia, scoase pe traseu pentru teste. Foto


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *