„EuCuMine”, povestea unui microcosmos îmbibat de emoții (foto)

„EuCuMine”, povestea unui microcosmos îmbibat de emoții (foto)

Iubitorii de cultură și de frumos mai pot vizita, în această săptămână, până în data de 6 mai (zilnic, între orele 17 şi 19), expoziţia „EuCuMine”, semnată de Claudia Feti și găzduită de galeria Art-Hoc din Timișoara, din Piața Unirii nr 6 (Casa cu Lei).

„<<EuCuMine>>    este o expoziție care personifică o lume interioară în care ființa umană este privită ca o stare, ca o emoție ce trece prin timp și se schimbă. De multe ori ne dorim să furăm din timp clipe, momente, trăiri, oameni, ca într-un stop-cadru, și să le păstrăm fără cusurul memoriei șchioape. Autoarea a încercat să surprindă, într-un număr de 22 de lucrări principale, un <<personaj-self [eu]>> care oglindește fragmente de viață din perioada pandemică.
Tot ceea ce creăm este o oglindă a noastră, care îmbracă simbolic o lume interioară și devine astfel reverberația clipelor ireversibile.

Nu demult am avut plăcerea să găzduim prima expoziție a Claudiei Feti, o expoziție profesională care marca rezultatul studiilor doctorale în domeniul artelor vizuale. De data aceasta, putem spune că avem ocazia să găzduim tot o primă expoziție, <<una de suflet>>, după cum o numește chiar ea. Pasiunea pentru ilustrație a descoperit-o la sfârșitul primului an de masterat, de atunci își caută un stil sau o amprentă a ei. Ilustrația a devenit pentru ea un mod de exprimare dinspre real înspre abstract și invers. Uddy’s Art fiind pseudonimul sub care preferă își semneze lucrările” , spune artista plastică Teodora Pop, gazda de la Art-Hoc.

„Lucrările vorbesc de la sine, important e să le ascultăm cu deschidere”, spune autoarea, Claudia Feti, care lansează o provocare vizitatorilor: „Despre #EuCuMine aș putea să spun multe, dar cu riscul de a mă repeta. Mica lume, expusă între cei patru pereți ai galeriei Art-Hoc din Timișoara, s-a creat independent, dar în relație de interdependență cu perioada pandemiei și tarele ei.

În data de 22 aprilie 2020, în jurul orei 11 seara, am ilustrat un personaj self ce aduna în câteva valize o mare, o mare de gânduri lucide și de reverie deopotrivă. Cred că acolo și atunci a început povestea, sau dacă-mi permiteți, incursiunea spre interior, spre eu. Nu întâmplător, doi ani mai târziu, 22 aprilie 2022, la ora 11:11 a avut loc vernisajul expoziției care cuprinde un număr de 22 de lucrări.

Fiecare personaj ilustrat are o valoare aparte, intimă și aparține unui moment, unui timp fizic devenind astfel o oglindă    a unor trăiri, un <<frame>> dintr-o viață, un microcosmos al unei lumi reale, o amintire, o evocare mai exact. #EuCuMine are multe etichete descriptive, însă mesajul principal este dat de cuvintele: <<❤ aici. Nu călca cu bocancii!>>…

Posibil ca aceste rânduri să fie tratate ca un <<capriț, un pamplezir>>. În acest caz, vizitarea expoziției se vrea a fi partea probatorie, dat fiind că mereu experiența va eclipsa cuvintele (chiar și într-o lume îndestulată cu imagini, cu selfie și deseori cu nonșalanță). Lucrările vorbesc de la sine, important e să le ascultăm cu deschidere. Atmosfera poveștii este reliefată de toate detaliile <<puse în scenă>>, de la postura personajelor, liniile necontrolate, paleta cromatică, mesajele scrise și, nu în ultimul rând, panotare.

Emoțiile sunt cuprinse în ipostazele personajului-self și sunt supuse unor constrângeri sociale, dezvăluite parțial, astfel apare jocul antagonic de real și de ireal, de a fi și de a nu fi, de ce se vede și ce nu se vede, limita fiind granița propriei rațiuni sau a propriei imaginații. <<Ceea ce ştim este o picătură, ceea ce nu știm este un ocean.>> – Isaac Newton”.

Claudia Feti a absolvit specializarea Design din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara în 2018. În același an s-a înscris la studiile doctorale în cadrul Școlii Doctorale de Artă din cadrul UVT, și a devenit asistent asociat, iar din anul 2021 este asistent de cercetare în cadrul Departamentului de Design și Arte Aplicate.

CITEȘTE ȘI: „Ca pe Mântuitor l-am așteptat pe Dominic Fritz, ca să se rezolve problema cu salariile”. Când cresc lefurile din Primăria Timișoara

A publicat articole în reviste de artă, a participat la mai multe expoziții naționale și internaționale și a fost membru de organizare în proiecte artistice din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. O mare parte din proiectele personale se regăsesc în aria designului grafic, de la materiale promoționale, la branding, la ilustrație.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “„EuCuMine”, povestea unui microcosmos îmbibat de emoții (foto)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *