
Situația alarmantă privind alimentarea cu gaz din zona Deta generează luări de poziții dintre cele mai categorice. Petru Roman, primarul orașului Deta, consideră inumană poziția celor de la OMV și solicită măsuri urgente pentru ca oamenii să nu rămână în frig: ”Este revoltător! Problema a devenit gravă încă din urmă cu trei ani și doar după ce am bătut cu pumnul în masă s-au găsit soluții. Sunt peste 18.000 de oameni care stau în frig și cei de la OMV nu dau dovadă de nici o înțelegere, parcă nu ar avea sentimente. OMV are de gând să se retragă din zonă și nu mai vrea să investească, iar distribuitorii spun că ei se ocupă doar de distribuție și nu e treabla lor să repare conducta. În aceste condiții, populația este prinsă la mijloc și trebuie să îndure frigul. Am avut în două rânduri videoconferințe la prefectură, la care a participat și un director din Ministerul Economiei și am stabilit să prezentăm marți un plan pentru găsirea celor mai bune soluții. Problema e ce se întâmplă până marți și de aceea avem rugămintea să nu fim lăsați fără gaz. Ar fi o mare bătaie de joc!”.