”Dragă tati… Rândurile astea, ca în fiecare an, mă lasă fără vlagă și sunt pentru tine… De 6 ani… ”. Copiii minerilor morți în subteran, ecoul părinților lor sacrificați de un sistem iresponsabil

Copiii rămași orfani de tată sunt victimele României. Copiii minerilor din Valea Jiului luptă cu stratul “dur” al sistemului românesc pentru a-și răzbuna părinții.

E lupta oarbă cu un sistem iresponsabil. E urletul de durere pe care nu-l aude nimeni. E realitatea traumatizantă pe care o generează o mână politică iresponsabilă într-un sector de activitate în care profesioniștii au fost fugăriți.

Copilul care poarta crucea părintelui său pe pământ

Fiica unuia dintre minerii morți în adâncurile minei Petrila, Andreea-Luisa Codreanu, își strigă durerea neputincioasă de a găsi dreptatea de pe Pământ. Pe tatăl ei, Dănuț Codreanu, l-a înghițit pământul. De șase ani.

Fata se luptă acum, alături de mama și sora sa, să-i facă dreptate tatălui mort în subteranul minei Petrila. Iar drumul nu este deloc ușor. Justiția se mișcă în ritm de melc, iar procesele accidentelor din minerit sunt aproape la fel de grele precum extragerea huilei.

La șase ani de când și-a pierdut părintele, Andreea Luisa Codreanu trăiește aceeași suferință. Iar ziua fatidică în care și-a pierdut tatăl nu face altceva decât să acutizeze această suferință.

Dragă tati… Rândurile astea, ca în fiecare an, mă lasă fără vlagă și sunt pentru tine… De 6 ani… De 6 ani teribili trăiți în speranța că te văd cumva, cândva, undeva.

De 6 ani de așteptări în zadar, lacrimi fierbinți, dor arzător, durere groaznică… 6 ani de trăiri, trăiri fără tine.

Merg pe drumuri pe care nu ar fi trebuit să pășesc, cunosc dureri pe care nu ar fi trebuit să le cunosc, pentru că acum 6 ani, în această zi sufletul meu a murit odată cu tine.

Soarta care m-a lăsat cu un „handicap” numit ”orfan de tată„… Ce ard cuvintele astea pe buzele mele, îmi ard sufletul.

Te iubesc atât de mult, dragostea mea pentru tune e veșnică.

Tu trăiești prin mine dar nu te pot vedea, nu te pot simți și asta încet, încet, mă stinge.

Aștept ziua în care o să-ți revăd chipul perfect și zâmbetul de înger. În sufletul meu trăiești veșnic. Mulțumesc pentru că ai murit pentru mine.

Mulțumesc că ai iubit-o pe mami și pentru noi ai intrat în întuneric.

Întuneric din care nu ai mai ieșit. Se spune că Dumnezeu își ia îngerii de pe pământ sus la el, dar eu te vreau înapoi.

Îl vreau înapoi pe tati al meu, pentru că am nevoie, nevoie de tati. Eroul meu, te iubesc până sus la tine și înapoi la mine de o mie de ori.

Cel mai frumos înger din Rai, încă aștept… Mă auzi?

Eu încă lupt pentru tine cum ai luptat și tu pentru mine, până la ultima suflare.

Abia după patru ani dosarul a ajuns în instanță

În urma accidentului în care și-a pierdut viața Dănuț Codreanu s-a format un dosar. Sunt câțiva vinovați trimiși în judecată pentru nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă. Reprezentanții ITM spuneau încă de la momentul accidentului, că nu minerii morți sunt vinovați.

”Există niște vinovați care l-au trimis acolo știind că nu poate merge, nu se putea intra în acel sector închis din cauza exploziilor din 2008. Nu se putea intra în doi oameni. Trebuia un schimb întreg, aprobare de la ITM și echipați cu echipament de protecție”, spune Andreea-Luisa Codreanu.

CITEȘTE CONTINUAREA PE gddhd.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “”Dragă tati… Rândurile astea, ca în fiecare an, mă lasă fără vlagă și sunt pentru tine… De 6 ani… ”. Copiii minerilor morți în subteran, ecoul părinților lor sacrificați de un sistem iresponsabil

  1. Vinovații vor plăti, Dumnezeu nu bate cu bota. Acum ei se ascund dar la momentul adevărului vor recunoaște ca s-au comportat ca niște proști.
    Scrisoarea e tulburătoare, suferința fetei e probabil mult mai mare decât ne-o putem imagina la o simplă lectură.
    Descrierea pe care ea o face tatălui dispărut ar trebui sa facă geloși sute de tați din lume, cel puțin o mie dintre cei înțelepți. Suntem în cele din urma martori la un vis purtat ca o discuție privată în care poate nu am avea dreptul să intram neinvitați. Cine nu lăcrimează nu știe ce înseamnă sa fi părinte sau a uitat anii frumoși ai copilăriei.
    Sănătate multă familiei și înțelepciune sa treacă cu bine peste acest necaz aparent insurmontabil.

Lasă un răspuns