Domnului profesor, cu dragoste

Domnului profesor, cu dragoste

Dascălul de engleză Alexandru Kósa este unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din comuna timișeană Giroc. Merită s-o scriem negru pe alb, căci, cu o zi înainte de festivitatea de absolvire a celei mai recente promoții căreia i-a fost diriginte, festivitate petrecută astăzi, elevii au scris-o pe zeci de post-it-uri colorate, pe care le-au lipit pe mașina cadrului didactic.

Ajuns joi acasă, „Teacher” a avut uriașa surpriză, în faţa blocului, de a-și vedea autoturismul împodobit cu mesaje de suflet, scrise de mâna tinerilor care, înainte de a-și lua zborul spre viața de adult, au ținut să-i mulțumească pentru felul în care i-a îndrumat de-a lungul frumoșilor ani de școală.

În română sau în engleză, copiii i-au arătat, prin bilețelele cu care i-au decorat mașina, cât de mult înseamnă pentru ei. ”Thank you for everything”, ”Vă dorim zile FERICITE!”, ”O să ne fie dor de dvs”, ”Sunteţi o sursă continuă de inspiraţie”, ”Aţi făcut ca toate lecţiile să fie uşoare şi distractive”, ”You are an exceptional teacher” au fost doar câteva dintre mesajele pe care foştii discipoli ai lui Alexandru Kósa i le-au transmis în această manieră originală și emoționantă.

Impresionat, dascălul a decis să circule, cel puţin până după festivitatea de astăzi, cu automobilul decorat cu post-it-uri, cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care un profesor o poate primi de la elevii cărora le-a îndrumat pașii pe calea cunoașterii.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *