La cumpărături sunt minimalist, ca orice mascul superficial care se respectă. Bunăoară, merg țintit în Piața 700, să-mi iau un iaurt de oaie de la o sursă mai veche.
Afișajul din stație îmi arată opt minute până la următorul tramvai și îmi zic că e timp berechet să-mi procur iaurtul și după aia chifla de rigoare, ca să-l prind şi să ajung la timp la serviciu. La tejgheaua ciobăniței cu pricina erau două doamne de vârsta a treia. Una degusta niște brânză și nu părea chiar la începutul operațiunii.
– Nu-i destul de grasă, zice degustătoarea, după ce testează pe îndelete un eșantion.
– Mda, e proaspătă, ar trebui să mai stea un pic ca să se simtă grăsimea. Luați din asta, e de câteva zile, îi zice precupeața.
Hap!, bagă tanti sub nas dărabul, apoi stă juma’ de minut, să-i exploreze complet proprietăţile, şi vine cu concluzia:
– Nici asta nu-i prea grasă și nici nu lasă gustul ăla pe cerul gurii, he he! Știi, eu nu iau doar pentru mine, iar ai mei au niște pretenții, mamă-mamă…
Doamna brânzăreasă deja zâmbeşte strâmb, dar o poftește cu un produs mai zdravăn maturat. Băbuța ia proba la analiză, tace filozofic o jumătate de minut și, în fine, exclamă:
– E grasă!
„Iuhuuu”, îmi zic în sine, gândindu-mă că acuşica marc banul, înşfac iaurtul, apoi, de vizavi, îmi iau din zbor chifla şi poate mai stă şi tramvaiul o ţâră la semafor… Aiurea…
– Dar e iute!, proclamă magistra degustărilor de brânzeturi.
Uh! Şi între tanti cea megapretenţioasă şi iaurtul meu se mai interpunea tovarăşa ei, care deocamdată era doar în faza studiului vizual al lactatelor…
– Iau din asta, totuşi, exclamă într-un final bătrâna cu numărul unu în ordinea de la coadă.
Dar se hotărâse abia după vreun minut în care ajunsesem să mă întreb de ce nu-şi lipeşte şi urechea de brânză, că poate are şi o vibraţie interioară demnă de cercetat.
„Adio, tramvai!”, mă resemnez în minutul următor, când comersanta care cântărise marfa îi transmite clientei… că nu are banii potriviţi pentru rest.
Dar bătrâna numărul doi, perspicace, zărise bancnota de cinci lei din mâna mea şi îi sugerează să mă servească pe mine primul, că aşa se rezolvă problema cu restul. Dintr-o dată, aproape toată lumea e mulţumită, căci mult-râvnitul iaurt e la mandea, banii de rest pentru bătrâna nr. 1 sunt asiguraţi şi poate trece şi bătrâna nr. 2 la analize organoleptice.
Din păcate, tramvaiul primea verde încă înainte să traversez spre magazinul de pâine… Dacă mă mai apucă de-acum pofta de iaurt de oaie, o să-mi rezerv cel puţin un sfert de ceas. Ce-i sigur e sigur!
