
DAS Timișoara începe plata ajutorului pentru încălzire
Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara (DAS Timișoara) efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, acordate în baza Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, pentru sezonul 1 noiembrie 2024 – 1 octombrie 2025.
Plata ajutoarelor/suplimentelor se face doar titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială, la sediul situat în bd. Regele Carol I nr. 10, după cum urmează:
Luni, 03.11.2025, între orele 12:00-15:00
Marți, 04.11.2025, între orele 08:00-15:00
Miercuri, 05.11.2025, între orele 08:00-12:30
CITEȘTE ȘI: Protecţia Consumatorilor Timiş a dat peste 1.400 de amenzi, în valoare de aproape 5 milioane de lei
Suplimentul pentru încălzirea locuinței se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 21 august 2025 – 19 septembrie 2025.
Plata suplimentului pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri este aferentă lunii septembrie 2025.
Pentru cererile preluate după data de 20 septembrie 2025, plata suplimentului pentru energie cu combustibili solizi și/sau lichizi se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare, dată care va fi adusă la cunoștință printr-un nou comunicat.


