Călătorie virtuală prin palatele Timișoarei. Cum puteți afla mai multe despre cele mai frumoase clădiri din oraș

Chiar și în vremea pandemiei, când stai acasă pentru binele tău și al celor din jur, merită să-ți amintești cât de mult tânjești după frumusețea, astăzi inaccesibilă, a orașului în care trăiești. Muzeul Național al Banatului a lansat, pe pagina sa de Facebook, un jurmal menit să astâmpere dorul de Timișoara, dar și să prilejuiască doritorilor o interesantă călătorie virtuală printre palatele urbei, o călătorie de descoperire a poveștii celor mai frumoase clădiri și a proprietarilor /arhitecților care le-au creat.

CITEȘTE ȘI: Amenzile date în starea de urgență, neconstituționale! Cum pot fi recuperați banii

“Pornim din Cartierul Cetate, zona extra muros și începem cu «o cameră doar a ei»; nu a Virginiei, ci a… A fost odată un împărat care împărățea peste multe neamuri și țări… (cam așa ar trebui să începem povestea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara)… Și într-o bună zi, împăratul, sfătuit de unul dintre dregătorii săi, a hotărât să-i ajute pe negustorii, meșteșugarii și breslașii din cetățile împărăției sale, să pună ordine în legăturile acestora cu alții, pentru ca lucrurile să meargă bine și cinstit. Așa se face că împăratul a înființat o dregătorie în fiecare cetate mai mare, ce urma să poarte numele de Camera de Comerț. Și iată că și în Cetatea Timișoarei s-a înființat o Cameră de Comerț. Asta se întâmpla pe la 1850. Au trecut anii, împăratul a-mbătrânit, a pierdut războaie, s-au schimbat de multe ori stăpânii cetăților, dar la Timișoara, Camera a rezistat peste vreme până la jumătatea veacului al XX-lea, când s-a hotărât că această dregătorie nu-și mai are rostul. A urmat o vreme de tăcere, preț de o jumătate de secol, în care negustorii au sărăcit, meșteșugarii au îmbătrânit, iar din dregătoria Camerei care ridicase fala cetății noastre se șopteau doar amintiri vagi. A venit însă ziua în care pruncii și nepoții celor care abia își mai aduceau aminte de vremurile de altă dată au vrut cu încăpățânare să reînvie acele vremuri, să trăiască și ei gloria momentelor de care auziseră din poveștile șoptite de bunici. Așa că, pe la începutul anului 1990, se reînființează dregătoria Camerei care a atins cu bagheta ei magică viața negustorilor, a meșteșugarilor și a breslașilor. Noile vremuri au adus cu ele și mai bune, și mai rele. Negustoriile noi se nășteau repede, unele – croite să țină în timp – aduceau bogăție, altele – făcute mai după ureche – trăgeau obloanele destul de curând. Meșteșugarii, adunați în ateliere și fabrici croite după un model care s-a dovedit a fi departe de cel bun, erau și ei în căutarea drumului care avea să-i scoată la liman. Și, spre cinstea lor, mulți l-au găsit. În aceste vremuri, Camera noastră a căutat să dea o mână de ajutor pentru cele vechi să se schimbe în bine, și din bine în mai bine, și a adunat sub oblăduirea sa negustorii și meșteșugarii care doreau să se adune la sfat, să fie cineva care să le arate calea mai netedă sau care chiar să-i ajute să și-o netezească. Și în scurt timp negustorii au devenit comercianți, meseriașii s-au transformat în producători, iar Camera de Comerț și Industrie Timișoara a devenit o realitate. Și s-au adunat comercianți de toate soiurile, și mai mari, și mai mici, și producători de toate felurile, din toate breslele. Ca să nu uităm pe cineva, am zis că e bine să avem o vorbă bună și pentru țărani, căci și munca câmpului era în suferință în vremurile mult schimbătoare de care vorbim. Și atunci, numelui Camerei iam spus «de Comerț, Industrie și Agricultură». Și mare bucurie am făcut celor care se ostenesc să ne pună bucate pe masă, încercând să ne ocupăm și de necazurile lor. Au mai trecut ceva ani în care prima grijă a Camerei a fost să tot născocească împrejurări, să vină în întâmpinarea comercianților și producătorilor care se zbăteau să-și câștige un loc pe piață, cu sfaturi și cu toate cele de trebuință, pentru ca viața cetății – prin oamenii ceo locuiau, trăiau și munceau în ea – să propăşească, iar doritorii să înveţe negustoria de la cei care au făcut-o tot timpul, bine și fără întrerupere, cu măiestrie. Și să arate stăpânirii că trebuie legiuite anumite lucruri, şi cum anume, pentru ca toată suflarea să se poată bucura de un trai îndestulat. Cetatea Timișoarei s-a înfrățit cu alte cetăți de pe alte meleaguri, oamenii de prin alte părți au început să creadă în frumusețile cetății noastre și au venit să se încredinţeze că totui aievea – că oamenii-s deștepți și harnici, că meșteșugarii-s dibaci, că negustorii-s pricepuți, iar cârmuitorii Cetății vor ca ea să crească-n bunăstare și-n faimă. Camera noastă a pus și ea umărul la ridicarea noi vieți a cetății, ducând de nenumărate ori solia de prietenie în toate zările. Și a visat cu ochii deschiși despre vremurile noi ce vor să vină, vremuri de belșug și bunăstare. E drept că forța ei nu era ca aceea care a avut-o cândva, dar ca orice copil mic, îngrijit și iubit, va crește cu siguranță șiși va redobândi fala de altădată, poate chiar mai mult. Și uiteașa, a venit vremea ca visele să înceapă să se-mplinească. Dar cum ar fi fost să vie, vor povesti alții mai destoinici și mai dibaci… și mai tineri ca noi…”, spune fila de jurnal virtual alcătuită pornind de la lucrările “Timişoara. Povestea oraşelor sale” de Dan N. Buruleanu şi Florin Medeleţ, respectiv “Arhitectura istorică din Timişiara”, de Mihai Opriş şi Mihai Botescu.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Călătorie virtuală prin palatele Timișoarei. Cum puteți afla mai multe despre cele mai frumoase clădiri din oraș

  1. Cel mai slab si mizerabil primar al Timisoarei a fost Robu. Toate cladirile stau sa pice si el strica trotuarele bune din centru sa faca altele din placi albe si negre. Orasul florilor a devenit orasul fara culoare, plin de gunoaie Rusine Robule, sper sa nu te mai sustina PNL ul la urmatoarele alegeri pentru ca locuitorii acestui oras s-au saturat de incompetenta ta.

Lasă un răspuns