Fiecare localitate adună, în timp, întâmplări și fapte care îi marchează drumul. Făgetul, bunăoară – are 572 de ani de existență – a fost marcat, recent, de două date ce rămân reper: 26 iulie, ora 19, și 8 august, imediat după ora 24.
CITEŞTE ŞI:
O polițistă a prins un criminal în prima zi de muncă la Serviciul de Investigații Criminale
O polițistă a prins un criminal în prima zi de muncă la Serviciul de Investigații CriminaleÎn 26 iulie orașul a fost închis, a intrat în carantină, nimeni, cu rare excepții, nu a mai intrat și nu a ieșit din localitate.
Fapt impus de pandemia de coronavirus și, implicit, de numărul celor care s-au îmbolnăvit. În acest interval a trebuit să se respecte reguli stricte și, dincolo de ele, a existat destulă teamă.
În opt august, când s-a ieșit din ca rantină, cetățenii urbei, deprinși de-acum cu prudența, și-au reluat obișnuita activitate. Ce au adus zilele de izolare?
Acum, trebuie să treacă o vreme, e mai greu de cuantifi cat. Însă, un adevăr este cert s-a evitat creșterea numărului celor infestați cu imprevizibilul și agresivul virus. S-a intrat în carantină cu 52 de cazuri și, după două săptămâni, s-a ieșit cu 70 de cazuri. S-au consemnat și două decese care, trebuie menționat, s-au înregistrat înainte de carantinare.
După trecerea de impas, în primele trei zile nu s-a consemnat nicio infesta re, iar prima săptămână, cu un singur bolnav, fi ind de apreciat. În Bichigi, Temereșți și Colonia Mică, așezări ce țin de Făget, au fost cele mai multe cazuri. Tot aici, cum este de presupus, ajungând și cele mai multe măști, din cele 2.500 oferite de la centru. A fost o infecție de tip comunitar.
Primarul orașului, domnul profesor Marcel Avram, făcând referire la impactul carantinei asupra locuitorilor orașului – sunt 7.500, din care 3.500 în Făget – a mărturisit: ”Nu a fost ușor, și aici trebuie luat în seamă și impactul psihologic, însă cetățenii au respectat regulile impuse.
Le-am și mulțumit pentru răbdare și pentru responsabilitatea cu care au traversat această perioadă de carantină”. Omul nu se desprinde greu de obișnuință. Se zice că e sclavul ei.
În prima zi de vineri, după ieșirea din carantină, Făgetul nu avea nimic – zi de târg fi ind – din vinerile care adună lumea ce dă farmec oricărui târg.
E mijloc de august. Castanii falnici din centrul orașului, dar mai cu seamă cei din parc, încă își păstrează podoaba de-un verde bătut, densă.
Dar, din loc în loc, pe câte-o creangă se văd deja câteva frunze care bat spre arămiu. Are această așezare – în jurul său se întregește ținutul știut drept Țara Făgetului – ceva care o particularizează. Cine a bătut țărușul, cum se spune, a avut nu doar mână bună, ci și o inimă pe măsură.
A ales cu dibăcie locul, lăsându-l în brațele de necuprins ale veșniciei, să aștepte anii, deceniile, veacurile…
