
Hrana de la Judeţean, servită cu „indigestie”
Firma care a câştigat recent licitaţia pentru a servi masa bolnavilor şi medicilor de la Spitalul Judeţean din Timişoara a stârnit deja destule nemulţumiri…

Firma care a câştigat recent licitaţia pentru a servi masa bolnavilor şi medicilor de la Spitalul Judeţean din Timişoara a stârnit deja destule nemulţumiri…

Cu toate că până la începerea noului an şcolar mai este peste o lună, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş e preocupată de modul în care…

De multe ori, atunci când doi se ceartă nu câştigă nimeni. Aşa se întâmplă şi la Iecea Mare, unde orgoliile şi luptele de interese se răsfrâng asupra…

De aproape 14 ani, elevii din România primesc gratuit din partea statului o gustare compusă dintr-un corn şi 200 de mililitri de lapte ambalat la pet.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) încearcă să intre în proprietatea terenului pe care-l lucrează…

Iarna trecută, dascălii şi elevii de la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” au fost nevoiţi să stea cu păturile în geam pentru ca frigul să nu pătrundă…

Comuna este una dintre puţinele din ţară care, în ultimii ani, au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Nimic nu o mai deosebeşte de un cartier select…

E un tânăr obişnuit, puţin timid, cu mult bun-simţ şi destul de matur. Darius Andrei Benza a participat la Olimpiada naţională…

Ne fac viaţa un chin, ne enervează la culme, căci, în ultima vreme, nu-i chip să stai la o terasă sau pe o bancă fără să nu fi atacat de aceste creaturi…

Majoritatea gospodinelor din comunele timişene nu se mai ocupă de ţesut şi de cusut aşa cum o făceau odinioară, ci s-au deprins să confecţioneze obiecte handmade …

Recent, un biciclist a descoperit în zona podului Utvin, pe râul Bega, nămol şi peşti morţi. Acesta a anunţat imediat Garda de Mediu…

De ani în şir, câteva unităţi de învăţământ nu reuşesc să aibă nici măcar un elev care să treacă examenul de bacalaureat

Examenul de bacalaureat a trecut şi, ca şi în fiecare an şcolar, au fost candidaţi care nu s-au mai prezentat la probe, în timp ce alţii au fost prinşi încercând să copieze.

Un ordin al Autorităţii Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care reactivează o lege care n-a prea fost aplicată până acum …

Din anul 2011, nici un elev de la Liceul Orţişoara nu a mai promovat examenul de bacalaureat. E adevărat că nici numărul absolvenţilor acestei unităţi …

Luni a început evaluarea naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a, cu proba scrisă la limba şi literatura română.

În judeţul Timiş sunt zeci de biserici aparţinând Diecezei romano-catolice Timişoara, multe dintre acestea fiind monumente istorice, care au nevoie urgentă de renovări.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) din județul Timiș și Primăria Comunei Fârdea, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează …

Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică proiectul „Statutului elevului”, care reglementează drepturile și obligațiile elevilor …

Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Organizaţia „Salvaţi Copiii” au solicitat Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă …