
A fost deschis bazinul de înot din Jimbolia
Vineri a fost inaugurat bazinul de înot din Jimbolia, investiție realizată exclusiv din fonduri ale județului Timiș.
Proiectarea și execuția lui s-au ridicat la aproape 14,5 milioane de lei.
”Trebuie spus că bazinul are un scop preponderent didactic și îmi doresc ca elevii din școlile din zona Jimboliei să vină aici să învețe să înoate. De aceea, vom institui tarife preferențiale pentru elevii care vor să folosească bazinul.
De asemenea, pentru a reduce costurile de mentenanță, vom instala panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Bazinul de la Jimbolia este primul dintr-o serie de astfel de facilități pe care vrem să le construim și în alte 3-4 zone din județ, pentru ca elevii din Timiș să poată avea acces la infrastructură sportivă modernă, indiferent de localitatea în care trăiesc.
Investițiile în educație, sport și sănătate nu trebuie să existe doar pe hârtie sau în fotografii de campanie. Ele trebuie finalizate complet și abia atunci puse în funcțiune, pentru a fi folosite cu adevărat de cei care au nevoie.
Iar în acest caz, beneficiarii trebuie să fie, în principal, elevii din zona Jimbolia, transmite Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.





