Timişoreanul care a renunţat la cariera în IT pentru pasiunea sa de o viaţă
„Am pornit Școala de meșteșug pentru copii cu o oarecare teamă că nu va fi foarte interesant pentru ei și că, cel mult, vor fi aduși de părinți cu arcanul… Surpriza a fost că trebuie să fie luați de la atelier cu forţa, nu aduși…”
Aşa sună mărturisirea timişoreanului Cătălin Sorescu, posesorul unei colecţii impresionante de unelte vechi folosite odinioară în tâmplărie, fierărie, pielărie şi multe alte meserii azi dispărute sau doar strămutate cu arme şi bagaje în zona modernă şi hipertehnologizată, departe de cea a bancului de lucru unde maistorul de demult le mânuia cu dexteritate, creând obiecte pe cât de utile, pe atât de frumoase şi durabile, pentru oameni şi pentru gospodăriile acestora.
Deşi cu o prodigioasă carieră în IT, interlocutorul nostru a renunţat la lumea computerelor de ultimă generaţie ca să meargă pe urma pasiunii sale de o viaţă, cea care l-a făcut să strângă în ani peste 30.000 de unelte. Iar pentru că dintre toate meşteşugurile cel mai mult iubeşte tâmplăria, s-a gândit să deschidă o şcoală pentru copiii care vor să-şi strunească îndemânarea îmblânzind lemnul.
„Ideea Şcolii de meşteşug e ceva mai veche, dar am reuşit s-o pun în practică abia din luna septembrie a anului trecut, când i-am deschis porţile pentru elevii şi elevele mele de vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, majoritatea nedepăşind totuşi 11 ani. Lucrez în fiecare zi cu două grupe de câte patru copii, cu unelte manuale tradiţionale: fierăstraie, rindele, dălţi, raşpile şi instrumente de măsură (echere, trasatoare etc.), prelucrând lemn masiv.
La început am încercat cu cel de molid, dar e prea noduros, aşa că am trecut la esenţe precum stejarul, frasinul şi mahonul, mai puţin îndărătnice. Sub îndrumarea mea şi sub strictă supraveghere, cei mici au confecţionat bărci care plutesc, bufniţe, obiecte decorative reproducând Pasărea lui Brâncuşi…
Sunt 36 de copii, 33 de băieţi şi trei fete, şi nu mai am niciun loc liber, căci e esenţial să ţin atelierele cu numai patru elevi pe care să-i pot observa tot timpul, în alertă să nu se accidenteze cu vreo sculă.
Sunt diferiţi, iar motivaţiile lor sunt diferite. Unul vrea să vândă, altul să priceapă sau să se joace, altul, să-şi impresioneze părinţii. Nu mi-e deloc greu să-i îndrum pentru că iubesc copiii, sunt şi eu tată şi, în plus, nu am uitat de perioada în care am fost eu însumi copil. Mă pot întoarce uşor la vremea când, băieţel fiind, eram fascinat de unelte şi de ceea ce poţi face cu îndemânarea propriilor mâini.
Nu credeam că proiectul va avea un asemenea succes, dar ştiam că e nevoie de aşa ceva. Sunt zeci de cursuri de pictură, ceramică, desen, dans, teatru pentru cei mici, dar ateliere ca al meu nu există. Nu, nu îmi fac reclamă, căci, spre surprinderea mea, joc cu casa închisă, dar mi-e drag, ca oricărui om, cred, să vorbesc despre ceea ce mă pasionează”, ne-a spus Cătălin Sorescu, mândru de felul în care se implică la cursuri micii ucenici, uşor de adus la Şcoala de meşteşug din zona Calea Lipovei, dar greu apoi de urnit spre casă.
