
La loc de cinste, în biroul lui Dorin Ignuţă, primarul comunei Pădureni, se află o icoană pictată pe sticlă, reprezentând-o pe Maica Domnului. Întrebat de unde o are, edilul-şef ne-a spus că a primit-o cadou de un sătean: „E zidar, la noi în comună şi, în timpul liber, pictează icoane”.
„Nu mai eşti nepotul meu!”
Gabriel Belteki are 37 de ani şi lucrează în construcţii. E priceput la toate şi e talentat şi la pictură. Meşterul spune cu mândrie că s-a născut în Lighed (vechea denumire a comunei Pădureni) şi este absolvent al Liceului de Construcţii din Timişoara.
„După ce am terminat clasa a VIII-a, am dat examen la Caransebeş, la Seminarul Teologic. Am luat toate testările, am fost admis şi urma să merg acolo să învăţ, însă toţi prietenii mei din comună s-au îndreptat spre Liceul de Construcţii. Atunci am decis să renunţ la seminar şi m-am specializat în construcţii, monolite şi prefabricate”, povesteşte Gabriel Belteki.
Mărturiseşte că bunica lui a fost foarte supărată că a renunţat la seminar, spunându-i: „Nu mai eşti nepotul meu!”.
Icoana, semn al prieteniei
Pasiunea pentru desen şi pictură o are de când era copil. „În timp ce eram la şcoală, preferam să desenez, decât să scriu”, spune, zâmbind, tânărul. Icoanele pe care le pictează le face doar pentru prieteni. Nu s-a gândit niciodată să le vândă, spunând că nu ar obţine bani suficienţi în comparaţie cu munca investită.
A avut ocazia să picteze Sfânta Treime pe cupola bisericii din comună, lucrare de care este foarte mulţumit: „Acolo am avut lucrări de reparaţie şi preotul m-a rugat să-l ajut şi cu pictura cupolei”.