Un timișean a primit în concesiune de la primărie bucăți din pășunea… primarului și a viceprimarului! Primarul nu recunoaște că e pășunea lui!

Valentin Coroama

La alegerile locale din 2016, Valentin Coroamă a candidat pentru funcția de primar. A încercat să întrerupă seria nesfârșită de mandate înșirate de Mihai Petricaș în Primăria Parța, dar a pierdut. Dezamăgit de rezultat, deși a obținut un mandat de consilier local din partea PNL, tânărul fermier a renunțat la această funcție, nedepunând jurământul.

La fel a procedat și Cătălin Oprița, colegul său de partid, iar cum PNL Timiș n-a schițat nici un gest de înlocuire a celor doi, în Consiliul Local Parța legea este făcută de PSD, cu opt consilieri din nouă (unul e de la PMP).

Valentin Coroamă mai avea experiența unui mandat de consilier local, în care vocea sa nu s-a putut face auzită, fiindcă primarul Mihai Petricaș avea de partea sa cvasi-majoritatea consilierilor, astfel încât a preferat să nu mai piardă timpul într-o administrație locală formată din „ghiocei” conduși de un singur om și și-a văzut mai departe de creșterea animalelor și de cultivarea pământului, alături de soție și de fratele său.

Seria de dezvăluiri făcute de „Renașterea bănățeană” despre ilegalitățile comise în Parța nu i-a lăsat indiferenți pe frații Coroamă, care au dorit să facă publice și situațiile prin care au trecut ei. Dialogul cu Valentin și Daniel Coroamă a fost unul mai mult decât interesant, veți vedea din cele ce urmează.

Ședințe de consiliu local pe ascuns

Îi dăm cuvântul fostului consilier local Valentin Coroamă: „Tatăl nostru era fermier în comuna Parța, iar primarul Petricaș simpatiza foarte mult cu ciobanii. Orice probleme aveam legat de distrugerile pe care le făceau oile pe culturile noastre nu se rezolvau niciodată și avea atitudinea pe care o are și astăzi. Noi, ca familie, nu am fost niciodată preferații primarului”.

Acesta a fost motivul pentru care Valentin a decis să candideze la funcția de primar, plus șicanele de care a avut parte în legislatura precedentă:

„Eu am mai avut un mandat de consilier în perioada 2012-2016, am reprezentat PDL. Atunci, aproape un an și jumătate nu am fost invitați la ședințele de consiliu local. Apoi, la presiunile domnului Lelescu la Consiliul Județean Timiș, au început să ne cheme. Eram doi consilieri din partea PDL și nu eram invitați la ședință, la fel și un consilier de la PP-DD.

De-abia după un an și jumătate am început să fim convocați. Regulamentul de funcționare a consiliului local prevede că trebuie să vină cineva personal să te înștiințeze, cu ordinea de zi, să vezi ce se va discuta și trebuie să semnezi că ai luat la cunoștință. Paznicul primăriei era trimis cu convocatorul la fiecare acasă. La avizier nu se afișa nimic până nu a făcut domnul Hubert sesizări și au început să apară articole în ziarul dumneavoastră.

De atunci a început să fie plin avizierul, până atunci fusese gol tot timpul. Nici noi, cei de la PDL, nici cel de la PP-DD nu mergeam la ședință, pentru că nu știam când au loc ședințele. Puteam afla din întâmplare, dacă treceam prin fața primăriei și vedeam mașinile adunate acolo, atunci ne dădeam seama că e ședință.

După ce s-a discutat situația noastră în ședința Consiliului Județean, au început să ne cheme și pe noi la ședință. Noi fusesem numiți în comisia de cultură, culte și familie, o comisie fără buget și fără nici o putere. Am fost pe post de piesă de mobilier în acești ani de mandat, nu aveam cunoștință despre nici un fel de lucrare cât costă… Consilierii PSD erau în comisia de buget-finanțe”.

Petricaș SRL

Daniel CoroamaÎn episoadele precedente, am prezentat pasaje din petiția trimisă pe adresa Prefecturii Timiș, a Curții de Conturi și a DNA de un alt fermier din Parța, Alexandru Hubert, care dezvăluia imixtiunile incredibile ale membrilor familiei primarului în activitatea din Primăria Parța. Daniel Coroamă confirmă că așa stau lucrurile:

„Fiul primarului are acces liber la toate actele din primărie și îl controlează pe secretar în adevăratul înțeles al cuvântului în tot ceea ce face. Eu personal l-am văzut în campania electorală. Trebuia să facem ceva acte pentru campania electorală, Florinel a intrat în primărie, s-a dus direct la dulapul cu registrele secretarului, le-a scos, le-a pus pe un birou în fața mea și a început să le răsfoiască.

Anul trecut, primarul sau fiul primarului, recomandându-se ca fiind primarul, a sunat-o pe una dintre persoanele din Timișoara cărora eu le lucrez terenul în arendă, să încerce să ia acel teren, deși eu aveam contract valabil! Eu am aflat asta pentru că doamna respectivă, fiind din Timișoara și neavând nici o treabă cu Primăria Parța, m-a sunat și mi-a spus.

Nu e singurul caz, fiul primarului face chestia asta, pentru că i se permite accesul la date cu caracter personal. Asta am văzut eu cu ochii mei și nu o dată!”.

În completarea fratelui său, fostul consilier local Valentin Coroamă povestește un alt episod: „Odată, într-o ședință de consiliu, când discutam despre patrimoniul pe care îl are comuna Parța, pe unul dintre documente am văzut că Parța are undeva la 70 și ceva de hectare teren arabil. Tot acel teren îl lucrează fiul primarului sau socrul lui, Dumitru Husti. Nu s-a făcut niciodată nici o licitație publică, absolut nimic cu acest teren arabil deținut de primărie”.

Ciobanul îi dictează „secretarului”?

Cu un an înaintea ultimelor alegeri locale, în 2015, frații Coroamă au pierdut bani din cauza incompetenței și abuzurilor din Primăria Parța: „Noi aveam înțelegeri pentru pășune, făceam contracte pe un an de zile, iar primăria ne dădea în concesiune pășunile. Noi ne-am pus de acord, dar apoi Dăncilă, ciobanul care este verișorul soției primarului, în birou la secretar (celebrul Gheorghe Vinczan, agent agricol de meserie – n.r.), i-a zis acestuia să împartă pășunile cum spune el. Așa s-a întâmplat că primăria ne-a dat aceeași suprafață de teren la trei persoane, ca să rămână el, Dăncilă, cu mai mult.

În această situație am fost eu, adică soția mea, că ea deține exploatația, fratele meu și un crescător de oi. Așa am ajuns la supradeclarare la APIA, că noi toți am declarat ce am primit de la primărie. Acest lucru se poate verifica la APIA. Din dosarul pe 2015, se pot vedea contracte de concesiune pe aceeași suprafață pentru trei fermieri.

Eu n-am fost suprapus cu fratele meu, ci am fost suprapuși amândoi cu un alt cioban. Acel cioban a fost suprapus cu soția mea pe 3,5 hectare, iar cu fratele meu, pe 10,52 hectare. Asta s-a întâmplat pentru că secretarul a trecut acolo ce i-a spus Dăncilă. Fiecare dintre noi am declarat acele suprafețe suprapuse cu acte de la primărie care ne atribuiau fiecăruia o suprafață de două ori. Eu, fratele meu și acel cioban am pierdut împreună în jur de 6.000 și ceva de euro, subvenția care ni s-ar fi cuvenit”.

Licitație cu dedicație

Cu câteva luni înainte de alegerile din 2016, în luna martie, frații Coroamă participaseră la o licitație derulată la primărie, în vederea concesionării pe șapte ani a unor suprafețe din pășune crescătorilor de animale:

„Ne-am întâlnit toți crescătorii de animale să discutăm puțin, deși nu ar fi trebuit. Licitație înseamnă că se cumpără caietul de sarcini, se licitează trei-patru bunuri, în cazul ăsta anumite suprafețe de teren. Noi am discutat să rămână prețul minim, cel de strigare, să ia fiecare pășune în funcție de câte animale are.

La licitație a venit unul dintre ciobani, cred că fiul lui Dăncilă, și ne-a spus că nu contează ce am discutat noi, că sunt făcute cărțile… Asta deși chiar primarul ne-a recomandat să ne întâlnim, să ajungem la un acord, să nu ne ducem acolo și să licităm unul peste altul. În plus, într-o zonă care aparține de Parța, există un crescător de oi din comuna Șag, care e tot rudă cu primarul, Ghibescu se numește.

I-au făcut mutație fiului acestuia la Parța, pe adresa viceprimarului Ioan Dunca, iar buletinul i-a ieșit cu o zi înainte de a participa la licitație. Atunci, având făcută mutația la Parța, l-au adus și pe el la licitație. S-au scos la licitație peste 380 de hectare (…)

Ministerul Agriculturii a făcut niște unități de măsură pentru toate animalele. Adică unitatea vită mare presupune că ai 15-20 de oi. O vită mare presupune o bovină matură cu o greutate de peste 650 de kilograme. Astfel, conform calculului, noi ar fi trebuit să luăm vreo 60 și ceva de hectare de pășune.

Lor nu le-a convenit chestia asta, că era prea mult pentru noi, și au venit cu o hârtie în care apărea o altă formulă de calcul. După mai multe discuții, pentru că stăteam deja de patru ore acolo la primărie, ca să depășim momentul, am acceptat calculul lor și am luat 42 de hectare împreună pe două exploatații, 21 eu și 21 fratele meu.

Dacă știam că se va întâmpla asta, mă înscriam pentru două blocuri fizice cu suprafețe și licitam pentru amândouă, ridicam prețul și îmi luam câte aveam nevoie. I-am reproșat secretarului ce s-a întâmplat și el mi-a spus că n-are ce face, că împărțeala a fost făcută de Florinel cu taică-său, adică de primar cu fiul său. Asta mi-a spus secretarul la el în birou. Dăncilă, verișorul soției primarului, a fost singurul care a câștigat”.

Haos… organizat

Licitația din 2016 s-a încheiat, însă neregulile încep acum să iasă la suprafață. Fermierii Valentin și Daniel Coroamă susțin că în cadrul blocurilor fizice de pășune nu s-a făcut o delimitare clară a loturilor scoase la licitație, astfel încât fiecare crescător de animale să știe exact care este suprafața pe care și-a adjudecat-o. De exemplu, mai mulți crescători de animale au obținut fiecare câte o parcelă de câteva hectare în „blocul fizic 127 – locația zona teren fotbal” sau în „blocul fizic 253 – locația izlazul mare lângă fântână”, fără să fie precizat clar perimetrul.

Parcelele primarului și viceprimarului, concesionate de primărie!

Acest haos a fost întreținut deliberat de primarul Mihai Petricaș și camarila sa, susține Daniel Coroamă, care face și o dezvăluire mai mult decât interesantă:

pasune

„Primarul Petricaș, ciobanul Dăncilă și viceprimarul Dunca au luat împreună 20 de hectare lipite de sat. Pe astea le țin ascunse. Noi, astăzi, avem contract de concesiune pe terenul pe care primăria nu mai este proprietar! Sunt proprietari Petricaș, Dăncilă și Dunca, iar fratele meu are contract cu primăria pe suprafața aia. De ce nu le scot la lumină, dacă totul e legal?

Parta 7

Fratele meu plătește concesiune la primărie, deși nu mai e terenul primăriei, e teren proprietate personală. Este interesant că nu vin nici Petricaș, nici Dăncilă, nici Dunca să spună <<Ăsta e terenul meu, nu-l mai folosiți>>. Nu știu cum s-a făcut retrocedarea aia, cum a fost scos acel teren din pășune, dar cred că, dacă s-ar fi făcut totul corect, atunci ar fi fost delimitat terenul și n-ar mai fi fost nici un fel de problemă”.

Tun imobiliar în pășune?

Valentin CoroamaIntervine în discuție Valentin Coroamă: „Mai mult decât atât: prin 2013-2014, era cartierul nou făcut, nu avea străzi pietruite, apă, curent, nimic. În cartierul nou au locuit câteva familii cu curent tras improvizat de la vecini din satul vechi, pe stâlpi de lemn, și au avut foraje proprii pentru apă. De-abia anul trecut s-au extins apa și curentul în cartierul nou. Dar în 2013-2014, în loc să aducă utilitățile în cartierul nou, primăria a tras o rețea de curent electric și apă care duce lângă terenurile astea cumpărate de ei în pășune, unde nu există nici o casă!

De ce s-au făcut aceste investiții aici? Eu cred că vor să parceleze acest teren, să facă PUZ (Plan Urbanistic Zonal – n.r.), să se construiască imobile, care să fie ulterior vândute. Or, dacă scădem 10 la sută din suprafață pentru drumuri și alte utilități și înmulțim cu 10 euro – prețul minim în sat fiind 12 euro metrul pătrat -, ne dă o sumă de vreo 1,8 milioane de euro! Ăsta e, de fapt, planul!”.

Prefectura și parchetul continuă siesta?

Dezvăluirile fraților Coroamă ne-au surprins și nu prea. Asta pentru că am constatat cu ochii noștri ce se întâmplă în Primăria Parța, am sesizat că abuzurile și ilegalitățile comise acolo sunt tolerate și mușamalizate de unii funcționari ai Prefecturii Timiș, care în loc să scrie fain-frumos un material argumentat și probat cu toate aceste aspecte flagrante vizibile din avion și să-l depună pe masa prefectului, pentru ca acesta să îl expedieze pe adresa parchetului, s-au complăcut într-o muțenie deplină, vecină cu complicitatea. Pe de altă parte, de vreo două luni încoace, nici procurorii timișoreni – de la DNA Timiș sau de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara – nu mai au vreo scuză dacă rămân pasivi cu privire la situația din Parța. Mingea e deja în terenul lor.

Mihai Petricaș are 11 hectare de pășune

Revenim la povestea de mai sus. Am făcut verificări pe site-urile ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobilară) și APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), am coroborat informațiile de-acolo cu cele din extrasele de carte funciară aparținând celor trei personaje menționate de frații Coroamă, constatând că dezvăluirile celor doi fermieri se confirmă! În imediata proximitate a terenului de fotbal, adică exact pe suprafața scoasă la licitație – blocul fizic 127 -, în 2016, de Primăria Parța, primarul Mihai Petricaș deține, împreună cu soția, trei parcele de pășune (așa este menționat în extrasul CF, la rubrica „Date referitoare la teren. Categorie folosință”): 36.510 metri pătrați (CF 401238), 26.690 metri pătrați (CF 401227), 46.800 metri pătrați (CF 401297).

În total 11 hectare, intrate în proprietatea primarului și a soției sale în toamna anului 2013, cu trei ani înainte de licitația pentru concesionarea pășunilor către crescătorii de animale. Ei bine, pe două porțiuni din pășunea primarului, din martie 2016 încoace pasc vacile lui Valentin Coroamă, iar pe o altă porțiune ies la pășunat animalele Asociației Crescătorilor de Vaci din Parța! Iar primarul Mihai Petricaș tace mâlc, nu are nimic împotrivă!

Un cioban și un primar merg la același notar

În continuarea terenului deținut de primar, găsim o parcelă de pășune proprietate personală a ciobanului Ioan Dăncilă (verișorul soției lui Mihai Petricaș) și a nevestei sale: 42.500 de metri pătrați înscriși în CF 401298. Culmea coincidenței: când și-a autentificat tranzacția, familia Dăncilă a mers la același notar, Ana Boar, și în aceeași zi, 22 noiembrie 2013, cu familia Petricaș, care-și trecea în patrimoniu la acel moment parcela de 46.800 de metri pătrați! Să ne înțelegem: nu spune nimeni că, rude fiind, primarul și ciobanul nu puteau merge de mână la notar, noi doar semnalăm coincidența.

La fel ca în cazul primarului Petricaș, pe două porțiuni din parcela proprietate privată a ciobanului Dăncilă pasc, din martie 2016, vacile lui Valentin Coroamă și cele ale Asociației Crescătorilor de Vaci din Parța. Reacția lui Dăncilă: niciuna. În sfârșit, după parcela lui Ioan Dăncilă, dăm de pășunea viceprimarului Ioan Dunca: 40.605 metri pătrați, înscriși în CF 401552. Situația cu vacile care pasc pe două porțiuni din parcela viceprimarului-preot este similară cu cele prezentate mai sus, așa cum este și reacția lui Ioan Dunca, inexistentă.

Primarul Petricaș neagă evidența

L-am contactat pe primarul Mihai Petricaș ca să discutăm despre pășunea pe care o deține în zona terenului de fotbal, fără să-i dezvăluim că avem CF-urile, iar răspunsul edilului-șef al Parței a fost unul năucitor. Redăm dialogul:

„- Unii localnici spun că aveți în proprietate personală parcele din pășunea aflată în zona terenului de fotbal. E adevărat?
– Nu știu eu nimic… (?!?)

– Cum adică, nu știți dacă aveți sau nu aveți parcele din pășune?!
– Dom’le, eu nu am nici o pășune. Din pășune s-a scos în bază legală, prin hotărâri de consiliu, s-au pus în proprietate cetățenii. Mi s-a cerut și la prefectură, am dat actele, au verificat, totul este legal.

– Bun, deci ceea ce spun oamenii, că aveți și dumneavoastră în proprietate parcele din pășune…
– Oamenii pot să spună orice, oamenii spun verzi și uscate!

– Deci dumneavoastră nu aveți parcele din pășune…
– Nu. Greșit! Oamenii spun minciuni…”.

Așa este… Alexandru Hubert minte, frații Coroamă mint, noi mințim, Curtea de Conturi minte, Oficiul de Cadastru minte, singurul care spune adevărul este Mihai Petricaș. Din păcate pentru primarul Parței, „scripta manent, verba volant„, îi traduce nea’ Ghiță Vinczan, agentul agricol care face pe secretarul comunei de peste un deceniu…

Viceprimarul Dunca: „Puteam să-mi cumpăr și eu cinci oi și să încurc lumea…”

Spre deosebire de Mihai Petricaș, viceprimarul Ioan Dunca, preot al Bisericii Greco-Catolice, a confirmat că are, într-adevăr, patru hectare în pășune, chiar dacă nu s-a abținut să facă puțină analiză pe text. Iată dialogul:

„- Am aflat de la unii oameni din comună că aveți o parcelă de pășune în zona terenului de fotbal. E adevărat sau nu?
– Nu, a fost și Curtea de Conturi, m-au întrebat de 20 de hectare. Nu am, acelea sunt povești din campania electorală…

– OK, nu aveți 20 de hectare, eu am spus <<o parcelă>>, câte hectare aveți?
– Eu am în proprietate, împreună cu părinții mei, 54 de hectare, care mi-s în declarația de avere, n-am altceva (în cea mai recentă declarație de avere, cea din 2017, existentă pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, nu figurează decât 36,23 de hectare, pe numele Dunca Ioan și Dunca Maria – n.r.).

– Și dumneavoastră personal, fără părinți?
– 34-36, cam așa…

– Și din acele 34-36 de hectare, nici un hectar nu este pășune?
– Este arabil în pășune…

– În cartea funciară cum este trecut, arabil sau pășune?
– Nu pot să vă spun exact, dar cred că este trecut pășune.

– OK, deci aveți parcelă în pășune în zona terenului de fotbal?
– Nu știu exact unde am, dar am în jur de patru hectare de teren arabil în pășune.

– Eu îl numesc așa cum e trecut în cartea funciară, pășune, nu cum îi spuneți dumneavoastră, arabil, nearabil…
– Păi stați, că aici e o problemă, pentru că a fost scos mult teren din pășune, s-a pus în proprietate…

– Domnule viceprimar, pe terenul ăla pot paște vacile, oile sau alte animale?
– Da, bineînțeles.

– OK, dacă în cartea funciară scrie pășune, dacă terenul respectiv e pretabil pentru pășunat, haideți să îi spunem pășune, haideți să nu ne ascundem după niște termeni…
– Da, e în regulă. Eu am cumpărat terenul de la un domn.

– Când l-ați cumpărat?
– Cred că în 2010-2011, nu mai știu exact…

– Și de ce l-ați cumpărat, ce plan aveați cu pășunea, că n-aveți oi sau vaci?
– Eu n-am nici un avantaj, pentru mine e un mare dezavantaj, eu aș vrea să-l vând, dar n-am cui, că nu vrea nimeni să-l cumpere… Dacă era teren agricol, îl vindeam…

– Păi de ce l-ați cumpărat? Chiar așa afacere proastă ați făcut?
– Da, să știți, că am făcut o afacere proastă, chiar am pierdut…

– Bun, deci pe terenul ăla nu e nimic acum…
– Nu e nimic!

– Atunci cum se explică că pe terenul ăla de trei ani încoace pasc animalele unor terțe persoane? Cum vă explicați că o bucată din terenul ăla face parte din suprafața concesionată în 2016 de primărie, contra unei redevențe anuale, crescătorilor de animale? Cum se explică faptul că nu protestați față de faptul că animalele altora pasc pe terenul dumneavoastră?
– Păi nu am spus nimic pentru că acel teren e declarat la APIA de către crescătorii de animale, iar în momentul în care eu l-aș declara, ar apărea o suprapunere și toată lumea ar pierde (terenul se declară la APIA anual, deci viceprimarul putea să reacționeze anul trecut, înainte de declararea pe 2017, și nimeni nu ar fi pierdut nimic, însă nu a făcut-o, deci explicația dumnealui nu stă în picioare – n.r.).

– Păi ce să fi declarat dumneavoastră la APIA, că n-aveți nici vaci, nici oi?!
– Păi puteam să îmi cumpăr și eu cinci oi și să încurc lumea, dar n-am vrut să fac asta…

– Cum a ajuns terenul dumneavoastră proprietate personală să fie concesionat de primărie crescătorilor de animale?
– Cred că e o greșeală…

– E drăguță explicația dumneavoastră. Eu cred că, de fapt, nimeni nu știe că aveți acel teren în proprietate.
– Cum să nu știe nimeni, că doar e trecut la primărie…”.

Preotul Ioan Dunca se ține de glume, cică terenul e trecut la primărie și prin urmare e public, de parcă dumnealui n-ar ști că prestează ca viceprimar la Petricaș SRL, nu în Primăria Comunei Parța…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

9 thoughts on “Un timișean a primit în concesiune de la primărie bucăți din pășunea… primarului și a viceprimarului! Primarul nu recunoaște că e pășunea lui!

  1. Puteti merge la sala de studiu de la cadastru si daca aveti nr cf sau vecinatati puteti afla lejer orice informatie contra 10lei.se poate cauta inclusiv dupa nume in baza de date si sa vedeti toate proprietatile pe un nume, de ex petricas( ca doar nu e popescu sa fie 100). Sper sa verificati si afacerea cu puzul cu terenul bisericiii ortodoxe mehala din spate de la agronomie

  2. Am impresia ca baietii astia nu mai au nici o limita.
    Ar trebuii facuta plangere penala sa se verifice ce se intampla acolo.

  3. Un primar si un viceprimar lipsiti de cel mai elementar lucru-bunul simtul, eu cred ca facind aceste mirsavii cu pasunile, Prefectura ar trebui sa analizeze foarte serios retrocedarile pe comuna Parta precum si diminuarea pasunilor.Iar baiatul lui primaru ar trebui sa nu invete numai din escrocheriile tatalui sau si sa stie ca primaria nu-i anexa lui sa caute ce vrea si pe unde vrea.O haita de escroci.

    1. Nu asta presupune profesia de jurnalist, eu scriu articole, nu depun plangeri. In plus, daca m-as apuca sa bat drumul pana la parchet de fiecare data cand scriu cate un articol de genul asta, n-as mai avea timp de altceva 🙂

  4. Va dati seama daca puteau duce la bun sfarsit afacerea asta cati bani faceau?
    Si noi oamenii simpli ne uitam neputinciosi la abuzuri si coruptie din partea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *