Un bărbat a avut curajul de a da în judecată un spital din Timișoara, solicitând restituirea banilor cheltuiți pentru medicamentația de care avea nevoie pe durata spitalizării. În timpul procesului, bărbatul a decedat, iar acțiunea (întreprinsă în anul 2012) a fost continuată de cele două moștenitoare ale sale.
Instanța de fond,Tribunalul Timiș, a admis acţiunea formulată, obligând Spitalul CFR din Timișoara la plata contravalorii cheltuielilor reprezentând medicamente suportate de antecesorul reclamantelor, în perioada 9.9.2012 -12.10.2012, în cuantum de 4.933,53 lei.
Citeşte şi: O clinică de top din Szeged oferă servicii medicale complexe românilor suferinzi. Cum vă puteţi programa
Unitatea sanitară a declarat recurs la Curtea de Apel Timișoara, dar acesta a fost respins. În motivarea deciziei date doi ani mai târziu, instanța a precizat că art. 12 din anexa nr. 17 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1723/950/2011 prevede că spitalele sunt obligate să suporte toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor pacienților asigurați, iar în situația în care aceștia trebuie să și procure, prin contribuție personală, medicamentația, unitatea spitalicească este obligată să restituie contravaloarea lor.
La dosar au fost depuse reţetele eliberate de medicul curant al reclamantului, bonurile fiscale de achiziţionare a medicamentelor astfel prescrise şi emise în perioada spitalizării, precum şi foaia de observaţie clinică generală, semnată de medicul curant al reclamantului şi avizată de şeful de secţie – documente al căror conţinut nu a fost contestat de spitalul pârât.
Totodată, Curtea consideră abuzivă obligarea reclamantului de către spital în a obţine avizarea prealabilă de către managerul spitalului a reţetelor eliberate de medicul curant, în condiţiile în care pârâtul nu a demonstrat că există o practică extinsă în baza căreia managerul spitalului avizează toate reţetele eliberate de medicii din unitatea sanitară respectivă.
Curtea subliniază aici şi situaţia dificilă în care se găsea reclamantului, aflat într-o stare medicală gravă (internare pentru 33 de zile, externat ameliorat, dar nu vindecat, cu multiple afecţiuni cronice, decedat la câteva luni de la externare (ceea ce demonstrează gravitatea afecţiunilor respective).
Constatând că nu există nici un temei rezonabil – în afara celui formal – pentru care managerul şi reprezentantul spitalului pârât au refuzat decontarea cheltuielilor cu medicamentele suportate de reclamant în perioada spitalizării, Curtea a reţinut temeinicia soluţiei de admitere a acţiunii în justiţie.
