tomcop

Tomograf pentru copaci la Timișoara

Primăria Timișoara a demarat procedurile de achiziție a unui set tomograf pentru evaluarea sănătății arborilor. În baza contractului care va fi încheiat se achiziționează un set tomograf, șase licențe și se vor instrui șase persoane, care vor lucra …

aceri

Mediul de afaceri are ușa deschisă la primărie

Prosperitatea Timișoarei depinde de investițiile care se vor realiza în următorii ani în oraș, care, la rândul lor depind de deschiderea pe care Primăria Timișoara o arată față de mediul de afaceri, a remarcat primarul Dominic Fritz. „De aceea …

La Timișoara se distribuie o nouă tranșă de ajutoare alimentare

S-au terminat alimentele de la UE

S-a încheiat etapa a doua de distribuire a pachetelor cu produse alimentare în cadrul POAD 2019-2021, program derulat în baza H.G. nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea …

tiza

Ai cui sunt migranții care ajung la Timișoara?

Primăria Municipiului Timișoara, singura instituție din județul Timiș care, din luna noiembrie până în prezent, a cazat în centrul de carantinare peste 2.500 de migranți ajunși în județ din Serbia, este pregătită să ofere Consiliului Județean Timiș expertiza sa în …

ceve

Se conturează Centura de vest la Timișoara

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și viceprimarul Ruben Lațcău s-au întâlnit cu reprezentanții CNAIR și ai companiei care realizează studiul de fezabilitate pentru a discuta despre traseul Centurii de Vest a municipiului.

lenauheim 9 aprilie

Loc de joacă modern într-o comună din Timiș

Exigențele cresc în localitățile rurale din Județul Timiș. Dacă în urmă cu 30 de ani nici un copil nu îndrăznea să viseze la vreun loc de joacă, astăzi, solicitările cetățenilor către administrațiile locale cu privire la acest aspect sunt tot mai multe.

batj 2

Lucrări în bătaie de joc în buricul târgului

Municipalitatea timișoreană a anunțat, recent, abaterea unui val necruțător de amenzi asupra firmelor care și-au bătut joc de caropsabilul și trotuarele orașului, lăsându-le pline de găuri, gropi, noroi și praf.

cordul 1

Acordul pentru comercianți, la Timișoara, se va putea viza până în 30 iunie

Pentru a veni în sprijinul comercianților de pe raza municipiului Timișoara, afectați de restricțiile impuse din cauza pandemiei, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a promovat un proiect de hotărâre prin care le cere consilierilor locali să aprobe prelungirea cu patru luni a termenului limită până la care se poate viza Acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale, pentru …

ardelean foto

Secretara viceprimarului Lațcău este neutră ca Elveția

Transparența clamată de Dominic Fritz este o cauză pierdută. La întrebările pe care i le-am adresat miercuri, în conferința săptămânală de presă, primarul în exercițiu al Timișoarei ne-a dat răspunsuri din care am înțeles că tânărul urmaș al cavalerilor …

modernizare

Modernizarea în forță, luată mai cu… binișorul

Fosta administrație timișoreană și-a pregătit terenul pentru un nou mandat, anul trecut, prin semnarea câtorva contracte referitoare la proiecte mari de infrastructură, care ar fi trebuit să continue modernizarea „în forță” a orașului de pe Bega.

call center 1

Primăria Timișoara are call center pentru înscriere la vaccinare

Primăria Timișoara a înființat un call center pentru înscrierea și programarea în platforma națională de vaccinare împotriva Covid-19. Acesta se adresează locuitorilor orașului Timișoara, care sunt ajutați de angajații Direcției de Asistență Socială să se …

puz

PUZ-ul pentru Piața Bisericii din Timișoara, în dezbatere

Primăria Municipiului Timişoara va organiza luni, 1 februarie, de la ora 16, dezbaterea publică pe marginea proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Locuințe și servicii”, Piața Bisericii nr. 7. Dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM timp de 60 de minute.

administrator bloc

Contre între FALT și municipalitate, la Timișoara

Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT) și-a arătat nemulţumirea cu privire la Hotărârea Consiliului Local nr. 357/1.09.2020 privind metodologia de atestare și reatestare pentru administratorii de condominii la nivel local. Această hotărâre …

Funcționarii publici se pot transfera doar cu acordul șefului

Și funcționarii publici ies în stradă, la Timișoara

 După acțiunea de protest organizată de cadrele medicale, a venit rândul salariaților din administrație să iasă în stradă. Membrii ”Sindtim”,  structură  care cuprinde salariați din Primăria Municipului Timișoara și serviciile publice aflate în subordinea Consiliului …