Mișcarea sindicală dă semne să revină pe val

Sindicatele din România post-revoluționară au cunoscut o scădere tot mai accentuată în ultimii ani în ceea ce privește interesul angajaților de a adera la astfel de structuri organizatorice. De aici, a rezultat și o diminuare vizivilă a rolului lor în politica realizată la nivelul fiecărei companii, dar și în strategia națională, unde vocea sindicatelor a contat tot mai puțin.

CITEȘTE ȘI: Dominic Fritz a anunţat intrarea în insolvenţă a Colterm

Așa se explică pierderea unor serii de drepturi care au fost puse pe noua viziune socială, cu mai puține zile de concediu, condiții de muncă lăsate la latitudinea angajatorului, program de lucru stabilit tot de patronate și alte aspecte care nu veneau în interesul angajaților. Cu toate acestea, chiar dacă în multe locuri situația salariaților devenea tot mai delicată, nu s-a produs o explozie a mișcării sindicale, așa cum poate era de așteptat, ci dompotrivă, fiecare a încercat să-și rezolve pe cont prorpiu nemulțumirile avute.

Explicația rezidă în discreditarea sindicalismului în general, care a fost atât de bine promovată, încât chiar i-a convins pe oameni că nu au nevoie de astfel de organizații. În cel mai bun caz, sindicatele au ajuns să fie văzute ca acele structuri care acordă câte un pachet de Paște sau de Crăciun, deviindu-se, astfel, misiunea principală a acestora.

La stat versus privat

În sistemul privat, sindicatele aproape că au dispărut, fiind înlocuite cu reprezentanții angajaților și interesant este că nu prea au existat presiuni patronale, dezinteresul venind mai mult din cauza lipsei unei culturi sindicale, în special în rândul angajaților mai tineri. Lumea nu mai vedea rostul acestor organizații și mulți nici nu mai înțelegeau ce așteptări trebuie să aibă de la un sindicat, în afară de cadourile de sărbători.

Nici în rândul bugetarilor nu s-a mai înregistrat efervescența din anii 1990, când aveam parte de repetate greve, pichetări și proteste. Exceptând organizațiile din Primăria Timișoara, condusă de Tiberiu Negrei, și cea din învățământ, care-l are în frunte pe Virgil Popescu (puțin și mișcarea din sănătate, de când s-a instalat pandemia), nu am mai avut în ultima vreme cazuri de poziționări publice în ceea ce privește drepturile angajaților.

Iată, însă, că de câteva săptămâni începe să se vorbească mai mult despre sindicate. Schimbarea de direcție se datorează sindicatului din primărie, care, în mod nesperat pentru mulți, a reușit să obțină o victorie (provizorie, ce-i drept) în instanță, dar cu efecte uriașe în rândul angajaților, care au fost reîncadrați în muncă.

Acest lucru a început să schimbe și unele mentalități din cadrul Primăriei Timișoara, lucru care se vede în interesul tot mai multor funcționari de a se înscrie în sindicat.

”Se simte un interes crescut al oamenilor, e un lucru evident. Lumea  începe să înțelagă care e rostul sindicatului, dar are și așteptări. Însă trebuie să priceapă că doar împreună putem îmbunătăți lucrurile, nu făcând doar noi presiuni”, spune liderul sindical Tiberiu Negrei.

O nouă provocare…

Acesta a adăugat că la orizont se arată o nouă provocare sindicală în Primăria Timișoara, anume creșterea salariilor începând din 1 ianuarie 2022. Majorarea se impune, după cum susține Negrei, pentru că urmează să crească salariul minim pe economie, situație care ar atrage și creșetrea celorlalte salarii, așa cum se întâmplă în multe alte instituții.

Creșterile sunt posibile pentru că, în aceste din urmă cazuri, exstă stabiliți anumiți coeficienți care se înmulțesc cu salariul minim. Or, la Primăria Timișoara, nu există astfel de coeficienți, fapt pentru care salariile nu au cum să fie mărite. De aceea, spune Negrei, se vor face demersuri pentru introducerea acestor coeficienți, asta însă cu condiția ca guvernul să nu înghețe salariile la nivelul lunii decembrie 2021.