
Prefectura constată ilegalități flagrante la Parța, dar se oprește la jumătatea drumului
„Pentru că putem”. Replica unuia dintre liderii PSD de la București, Codrin Ștefănescu, dată luna trecută la întrebarea „De ce vor face parte din…

„Pentru că putem”. Replica unuia dintre liderii PSD de la București, Codrin Ștefănescu, dată luna trecută la întrebarea „De ce vor face parte din…

Din motive pe care el le știe, iar noi le putem bănui, primarul de azi, de ieri și dintotdeauna al comunei Parța, tehnicianul veterinar Mihai Petricaș …

Ne-am oprit, în articolul publicat în ediția din 23 ianuarie, „Un fermier din Parța îl acuză pe primar că s-a înstăpânit peste pământurile comunei”…

Un edil din judeţul Timiş este acuzat de către un fermier din localitate că s-a înstăpânit peste pământurile comunei.

Din punct de vedere financiar, comuna Parța se pregătește să încheie anul 2017 „bine”, a declarat primarul Mihai Petricaș. Acesta a adăugat că…

Într-o comună de lângă Timişoara, în 2017, noul cartier de locuințe a fost beneficiarul mai multor lucrări de investiții publice cu finanțare locală….

Una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Timiș va fi dotată cu echipamente de sport special destinate celor mai mici dintre timișeni.

O comună de lângă Timişoara și-a întregit hotarele. E mai bogată cu 573 de hectare şi 200 de suflete. După mai mulți ani de procese…

Comisarii Gărzii de Mediu din Timiș și-au prezentat, recent, raportul de activitate pe anul în curs. Deși județul nu este unul foarte poluat…

Începând de săptămâna viitoare, primăriile din cadrul Grupului de Acţiune Locală (GAL) au posibilitatea de a depune proiecte de investiţii…

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident produs, luni, pe DJ 593, în zona localităţii Parţa. În accident au fost implicate două autovehicule.

Unul dintre învăţătorii cu cea mai îndelungată activitate la clasă din judeţul Timiş îşi mobilizează elevii cu arcuşul. Ioan Horvath, de la Şcoala Gimnazială …

Preșcolarii dintr-o comună timișeană își petrec prima vacanță de vară la grădiniță. Sunt câțiva prichindei ai căror părinți sunt fericiți că au găsit…

În legătură cu litigiul dintre comunele Pădureni și Parța privind delimitarea teritoriilor, la reînființarea celor două entități în 2004, prin desprindere…

De câteva zile a împlinit 15 ani și, ca majoritatea tinerilor de vârsta lui, așteaptă cu sufletul la gură să vadă rezultatele Evaluării naționale….

O comună de lângă Timişoara a câştigat în instanţă o suprafaţă administrativă de peste 500 de hectare, care până nu demult a aparţinut unei alte comune.

Încă o comună din imediata vecinătate a Timişoarei cunoaşte, în ultima perioadă, un ritm de dezvoltare alert, apropiat Girocului, Dumbrăviţei, Ghirodei sau…

Execuţia bugetară pe 2016 arată că, la capitolul de funcţionare, primăria a încasat 3,5 milioane de lei şi a cheltuit 3,2 milioane de lei.

„Comuna noastră se aseamănă cu Budapesta!”, crede viceprimarul acesteia, Ioan Dunca. Capitala Ungariei, inclusiv în nume, este formată din două părți…

Dacă mergi la Parța, poți afla, când e vorba de canalizare, că opt luni din anul 2016 au trecut degeaba. În plus, s-a ratat și finanțarea…