Garda de mediu, cu mâinile legate în fața poluării din Timișoara. Mirosurile de la fabrici au… acoperire legală

poluare 2

Comisarii Gărzii de Mediu din Timiș și-au prezentat, recent, raportul de activitate pe anul în curs. Deși județul nu este unul foarte poluat, probleme există, atât în mediul urban, cât și în cel rural. Cu factorii nocivi care ne influențează viața de zi cu zi nu-i de joacă, iar omul de rând le resimte influența abia după o lungă perioadă pe parcursul căreia a fost supus acestui stres, iar atunci urmează calvarul plimbatului de la un medic la altul, sfârșit, de cele mai multe ori, cu ridicări din umeri.

Gaze de eșapament, fum, zgomot, pesticide, mirosuri ciudate care implică existența unor substanțe în aerul pe care îl respirăm, toate acestea ne atacă sănătatea chiar fără să știm. În timp ce Garda de Mediu face ce îi permit atribuțiile, legiuitorii nu par să se preocupe prea mult de îmbunătățirea regulilor, dorința de a avea apa, aerul și solul curate rămânând, în mare, la nivelul formal al declarațiilor care dau bine la reuniunile cu șatif european.

 

Aproape 20 de dosare penale

Garda Națională de Mediu (GNM) are atribuţii în aplicarea politicii guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia în fața factorilor nocivi, urmărind în același timp respectarea reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniilor: controlul poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase, biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu. Echipa județeană a Gărzii de Mediu cuprinde nouă comisari și un comisar-șef, care efectuează controale în echipe de cel puțin două persoane.

De la începutul anului s-au efectuat 581 de controale, dintre care 175 în mod planificat și 406 inopinate, care s-au soldat cu 56 de amenzi contravenționale în valoare totală de 896.500 de lei și 24 de avertismente. În plus, s-au luat cinci măsuri de suspendare a activității și s-a întocmit o sesizare penală.

Principalele neconformități constatate de comisari în acest an au fost: folosirea dejecțiilor de păsări ca îngrășământ fără autorizație de mediu, un incendiu la o firmă din Parța, spulberări de pulberi pe depozitul de zgură și cenușă de la Utvin, moartea peștilor de la Acumularea Murani, un incendiu la centrul de colectare a deșeurilor de pe Calea Torontalului, depozitări necontrolate de deșeuri la Cărpiniș, Recaș, Teremia Mare, Săcălaz, Șandra, Gottlob, Ghiroda, Tomnatic și Șag, incendierea deșeurilor pe un șantier de pe strada Mureș din Timișoara, apă freatică cu valorile maxime ale salinității depășite pe terenuri ale OMV Petrom, tragerea lemnelor tăiate prin pâraie la Nădrag, o exploatare forestieră fără autorizație de mediu, arderea miriștilor la Covaci. GNM – comisariatul Timiș are pe rolul instanțelor de judecată nu mai puțin de 18 dosare.

 

Ploile aduc necazuri la depozitul de la Ghizela

Fenomenele meteorologice periculoase din 17 septembrie au adus și precipitații de 47 l/mp la depozitul ecologic de deșeuri de la Ghizela. Administrația Bazinală a Apelor Banat (ABAB) a analizat calitatea apelor pluviale și au rezultat depășiri ale valorilor-limită admise, astfel că s-a dispus vidanjarea apei acumulate în canale și evacuarea în stația de epurare din Timișoara.

Apa uzată nu a ajuns în râul Timiș, întrucât a fost blocat canalul care ducea spre un afluent al acestuia. Consiliul Județean Timiș a demarat procedura de mărire a capacității stației de tratare a levigatului (lichidul care se scurge din deșeuri, în general, dăunător pentru mediu), iar comisarii monitorizează periodic evoluția situației în teren.

 

Mirosurile de la fabrici au… acoperire legală

Principala dificultate a Gărzii de Mediu Timiș din 2017 (dar prezentă și în anii precedenți) a constituit-o „gestionarea mirosurilor industriale în municipiul Timișoara, în special a celor de la fabricarea anvelopelor, stațiile de procesare a deșeurilor, stațiile de epurare, aplicarea dejecțiilor ca îngrășământ. Deşi mirosul este asimilat de cele mai multe ori de cetăţeni cu fenomenul de poluare, acest aspect nu are susţinere din punct de vedere tehnico-juridic, în condiţiile în care limitele de emisie şi imisie (termen specific, care înseamnă transferul poluanţilor în atmosferă către un receptor – n.r.) la indicatorii stabiliţi pentru a fi monitorizaţi prin autorizaţia de mediu nu sunt depăşite, iar în legislaţia naţională în vigoare nu sunt stabilite limite sau condiţii concrete de determinare şi gestionare a mirosului emanat în procesele de producţie”, se explică în raportul GNM Timiș.

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât avem în Timișoara fabrici autorizate să utilizeze chimicale și legislația nu va fi modificată, ne vor tot veni sub nas diverse duhori, cu… patalama.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Garda de mediu, cu mâinile legate în fața poluării din Timișoara. Mirosurile de la fabrici au… acoperire legală

  1. Oare in Germania sau Elvetia ar putea functiona Continentalul,NU dau drumul ziua in atmosfera la noxe si doar noaptea spre dimineata devreme DE CE OARE

  2. In Germania le dadea un sut in fund de ajungeau tocmai in europa de est, arza-i focu de nesimtiti. De aia sunt la noi ca noi suntem lumea a treia pt ei si nu conteaza un cancer pulmonar sau vreo cativa avortoni…

    Si pe langa toate astea noi le mai si creem cadru legal si ii lingem la popou dand net populatiei in centru sanchi vrajeala ca vedeti ce va dam noi?

    O mumu cat toata timisoara de mare.

    CONTINENTAL OUT!

    Haideti sa scrie HQ conti din germania. poate ei nu stiu de situatia de la tm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *