Una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Timiș va fi dotată cu echipamente de sport special destinate celor mai mici dintre timișeni. O sală a fost amenajată pentru exercițiile fizice pe care le vor face cei mici, în Parța punându-se de ceva timp accent pe sănătate prin mișcare.
”Noi facem exerciții în fiecare zi, câte 10-15 minute. Când vom avea montate echipamentele în sală, copiii vor face o dată pe săptămână o oră de educație fizică și sport”, spune Ana Sabou, educatoare la grupa mare a grădiniței cu program prelungit.
Construcție de peste 1.000 de metri pătrați
Grădinița din Parța nu are concurență în nici o altă localitate din județul Timiș. Clădirea este nouă, băile sunt special amenajate pentru cei mici, tot mobilierul este nou, colorat (în fiecare clasă mobila are altă culoare), curtea este spațioasă și cu multe jocuri, iar în bucătărie spațiul este atât de mare încât s-ar putea juca tenis cu piciorul.
”Avem 1.300 de metri pătrați construiți”, spune Mihail Petricaș, primarul comunei.
Moment emoționant
Nu mai puțin de 71 de copii urmează cursurile la grădinița din comună.
Dintre aceștia, 30 rămân la programul prelungit.
Printre ei este și Cristian, nepotul primarului care, la vederea bunicului, sare de la masă să-l îmbrățișeze.