Accident mortal în Timiş

accident mortal parta

Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident produs, luni, pe DJ 593, în zona localităţii Parţa. În accident au fost implicate două autovehicule.

Din primele verificări reiese că un bărbat care conducea un autoturism dinspre Peciu Nou spre Timişoara a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt vehicul condus regulamentar de un alt bărbat.

În urma impactului puternic, două persoane, un bărbat şi o femeie – din autoturismul care circula regulamentar – şi-au pierdut viaţa.
accident mortal parta1
Una dintre victime era încarcerată între fiarele contorsionate, iar cealaltă zăcea pe câmp. O altă persoană a rămas încarcerată, pompierii reuşind să o salveze.

În accident au fost răniţi şi doi minori, un băiat în vârstă de 17 ani şi o adolescentă, de 15 ani, care au fost transportaţi la spital cu ambulanţele. O altă persoană a avut un atac de panică.

La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un ofițer și şapte subofițeri, două echipaje SMURD și trei ambulanțe SAJ.

FOTO/VIDEO- ISU TIMIŞ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *