De câteva zile a împlinit 15 ani și, ca majoritatea tinerilor de vârsta lui, așteaptă cu sufletul la gură să vadă rezultatele Evaluării naționale. ”Și la matematică și la română am estimat că va obține în jur de nota șase”, spune Ioana Guia, profesoară de română și diriginta clasei a VIII-a a Școlii Gimnaziale Parța.
Un rezultat nu prea îmbucurător? ”E cu zece clase peste părinții lui”, susțin cadrele didactice, iar profesorul de engleză e mulțumit de conversațiile cu el în limba lui Shakespeare.
”N-am fost niciodată plecat în vacanță…”
Fără meditații particulare, fără o susținere financiară care să-i permită să nu facă diverse munci prin gospodărie, fără suportul educațional al părinților, Deni Lingurar vrea să fie, din toamnă, elev al Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timișoara.
”Dacă punctajul pe care îl voi obține va fi mai mare, și pretențiile mele vor crește. La școală, media generală e 7,50. Visul meu e să profesez în domeniul turismului sau în alimentație publică. Vreau, peste ani, să obțin un job care să mă ducă departe de casă, să văd locuri noi. N-am fost niciodată plecat în vacanță”, spune absolventul de clasa a VIII-a.
Vara trecută a ajutat la îmbrăcarea în tablă a șoprului din spatele casei arătoase a unor oameni cu stare, unde ai lui au primit un spațiu de locuit în schimbul îngrijirii gospodăriei… Și anul asta, trebuie strâns fânul.
Lumina cărții pentru mama sa
Într-o școală ca oricare alta din România, în care – potrivit directoarei Ioana Orha – ”premianții sunt susținuți de părinți”, Deni Lingurar e aparte, pentru că el reprezintă pentru mama sa lumina cunoașterii.
”Pe mine părinții nu m-au trimis la școală. Eram cea mai mare și am avut grijă de cinci frați. De mică, am făcut mâncare și curățenie. Nu știu să citesc și nici să scriu. Deni face toate astea pentru mine. Celălalt băiat al meu a făcut trei clase, iar fata s-a măritat la 15 ani”, spune Ghizela Lingurar, mama absolventului din Parța.
Doi kilometri, peste câmp, până la școală
Pentru Deni Lingurar, primele clase la școala din sat nu au lăsat amintiri plăcute. Într-o comunitate mică, în care numele reprezintă eticheta, frecventarea școlii – cu tot ceea ce implică ea – poate fi uneori o experiență neplăcută.
”Aveam absențe și nu consideram că e important să învăț. Rezultatele erau pe măsura efortului”, spune băiatul. În momentul în care familia a părăsit casa bunicilor din sat și s-a mutat în gospodăria mare din mijlocul câmpului, Deni a realizat că cine are carte are parte. Astfel, în ciuda faptului că distanța până la școală s-a mărit la circa doi kilometri și nu putea fi scurtată decât dacă o lua peste câmp, băiatul s-a apropiat de carte.
”Nu lipsește decât foarte rar și a făcut progrese reale la învățătură. În plus, e foarte cuminte”, spune diriginta de la clasă, Ioana Guia. ”Am început să îmi fac temele acasă și, cu timpul, nu mi s-a mai părut greu la școală. Au început să îmi placă și profesorii și materiile. Pentru evaluare, am fost și la meditațiile care s-au făcut cu clasa”, spune băiatul.
”Nu vrea să facă bătături la mână”
Tatăl său, Ioan Gașpar, e mându și plin de speranță. În timp ce își privește palmele cu care, ca îngrijitor, câștigă traiul familiei, mărturisește: ”Peste patru ani va termina liceul. M-a zis că se ține de școală. Nu vrea să facă bătături la mână ca mine”.
Felicitari Deni! Dupa cum am observat ai trecut evaluarea nationala cu brio! Esti un invingator, iti doresc mult succes in continuare!