Strada Avram Imbroane va intra în reparații

strada

Strada Avram Imbroane, din Timişoara, are nevoie urgentă de reparaţii, după ce asfaltul turnat, anul trecut, pe o porţiune a început să cedeze.

Primarul Nicolae Robu a precizat, într-o declarație dată la Radio Timişoara, că situaţia va fi remediată imediat ce vremea va fi mai bună.

“Această stradă este extrem de circulată și a devenit atât de importantă mai ales după ce am dat în folosință și strada Demetriade cu Victor Zaicu și breteaua de Inel 2 pe care am făcut-o acolo. Se va interveni, de îndată ce vremea ne va permite să facem o intervenție mai importantă. Deocamdată, intervențiile la carosabil se fac cu plombe. Eu nu sunt adeptul plombelor, am mai spus, nu sunt lucrări. Vreau să așternem covor asfaltic, să avem fundații bune ale drumurilor și, de îndată ce vremea ne permite, asta vom face, vom interveni acolo”, spune Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că municipalitatea aşteaptă suplimentări de fonduri pentru proiecte europene ce se află pe lista de rezervă.

“Stăm așa cu sufletul la gură și așteptăm suplimentări de fonduri, să se ia de la cei care nu au avut proiecte și să se redistribuie ca să putem finanța și alte proiecte dintre cele pe care le-am depus deja și sunt în foarte în regulă. Avem un proiect mare de refacere a liniilor de tramvai și de modernizare a întregii trame stradale pe bulevardul Cetății și unul similar pentru Calea Stan Vidrighin. Primul e în valoare de aproape 90 de milioane de lei, iar al doilea în valoare de ușor peste 90 de milioane. Mai avem în proiect construirea unei linii de tramvai de la viitorul pasaj Solventul până la Gara de Nord”, a mai spus Nicolae Robu.

Primarul Nicolae Robu a amintit că Timişoara este pe primul loc la capitolul proiecte europene depuse, respective 70. Peste 50 dintre aceste proiecte au fost aprobate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *