Profilul viitorului director al direcției județene din învățământ: incompetent, dar agreat de partid?
Susținerea excelenței, atât de des invocată de ministrul educației, nu pare să fie un deziderat atunci când ne raportăm la viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar (actualele inspectorate școlare). Cel puțin, așa reiese din proiectul noii legi a educației.
De ani buni, vuiește întreaga societate civilă că școala românească nu asigură calitate în procesul educațional, că profesorii nu sunt capabili să-i ducă pe elevi spre performanță, că directorii nu manageriază eficient etc. etc.
CITEȘTE ȘI: MAE emite o atenționare de călătorie privind trecerea frontierei bulgare
Mai abitir, de ceva vreme, nu există discurs în care ministrul Sorin Cîmpeanu să nu pronunțe cuvântul ”excelență”: vrea un învățământ de excelență, cu profesori de excepție trecuți prin sute de ore de practică și teorie pedagogică, burdușiți de examene, concursuri, examinări medicale și psihologice, cu directori de școli care să fie măturați dacă nu îndeplinesc criteriile standard de performanță, și câte și mai câte…
Când vine vorba, însă, de oamenii din conducerea viitoarelor direcții județene de învățământ preuniversitar, lucrurile se schimbă radical. Nu doar că nu li se cere să exceleze ca manageri, dar în fruntea acestor foste inspectorate școlare va putea fi acceptată orice persoană care, îndeplinind trei condiții de bază – grad didactic I sau titlu de doctor, zece ani vechime în învățământ, să nu fi fost condamnată penal pentru infracțiuni incompatibile cu funcția didactică -, ar putea avea probleme de natură psihică și competență profesională.
Astfel, potrivit art. 95 alin.12 din proiectul Legii învățământului preuniversitar, concursul de selecție pentru numirea în funcția de director general/director general adjunct al direcțiilor județene de învățământ preuniversitar (DJIP) constă în: a) o probă având ca obiect evaluarea proiectului managerial depus de candidat; b) un interviu susținut în fața comisiei de concurs. Atât. Un proiect managerial, cu obiectivele propuse și un interviu, evaluate cu multă subiectivitate, care pot propulsa într-o funcție de conducere orice persoană agreată de partidul de guvernământ. Oare excelența nu purcede de la vârf?
Practica actuală a numirilor din pix ale inspectorilor școlari generali în funcție, atât de blamată, va fi înlocuită de un simulacru de concurs, învățământul urmând a fi condus tot de persoane susținute pe criteriul politic. Mai mult, în absența unor teste psihologice și de verificare a raționamentului, la conducerea structurilor județene care decid soarta învățământului și a actanților regionali din educație pot accede oameni de o îndoielnică probitate, cu tulburări de comportament și disfuncții în gândire, lipsiți de viziune, încărcați cu frustrări, fără niciun rezultat profesional care să atingă excelența invocată de ministrul educației.
Comparativ, putem arunca o privire în actualul sistem, agreat de ministrul Sorin Cîmpeanu: Câți inspectori școlari generali remarcabili avem în prezent? Prin ce s-au distins ei de predecesorii lor? Un manager e un model, el dă tonul. Ce ton dăm educației? Plecăm de la înălțimea aroganței argatului de feudă care pocnește isteric din bici sau de la dibăcia navigatorului care îndreaptă barca pe ape învolburate?
