Prestigiul unei persoane și dorința de validare socială îi determină pe oameni să acționeze în sens contrar convingerilor lor

Prestigiul unei persoane și dorința de validare socială îi determină pe oameni să acționeze în sens contrar convingerilor lor

În 1936, psihologul american Irving Lorge a vrut să vadă dacă acceptarea unei idei se face în funcţie de prestigiul atribuit autorului ei.

Pentru acest experiment, a folosit două grupuri de cetățeni americani, cărora le-a dat spre citire același text: discursul lui Thomas Jefferson (al treilea preşedinte al Statelor Unite) în care acesta afirma că, pentru lumea politică, o mică rebeliune este uneori bine venită şi chiar necesară.

Subiecţilor din primul grup le-a prezentat această afirmaţie ca aparţinând lui Jefferson; celor din cel de-al doilea grup, ca fiind semnată de Lenin.

Sarcina subiecţilor consta în a-şi exprima acordul sau dezacordul asupra acestui citat. Rezultatele au arătat următoarele: subiecţii care credeau că afirmaţia aparţine lui Jefferson au fost de acord cu ea; majoritatea celor care credeau că îi aparţine lui Lenin a dezaprobat-o. (Dacă prestigiul preşedintelui Jefferson era foarte mare în rândul subiecţilor americani, cel al conducătorului revoluţiei bolşevice era redus.)

Prin urmare, concluzia lui Lorge a fost că evaluarea opiniei unei persoane depinde de prestigiul atribuit autorului său.

CITEȘTE ȘI: Noutăți de la Casa de Pensii Timiș

Pornind de la acest experiment, în 1951, un alt psiholog, Solomon Asch, a vrut să vadă dacă nu cumva conformitatea socială este factorul care influențează de fapt reacțiile oamenilor.

Studiul conceput de Asch a avut ca obiectiv evaluarea probabilității unei persoane de a se conforma unui standard atunci când există o presiune socială.

Pentru experiment, au fost analizate mai multe grupuri de participanți, cărora le-au fost prezentate două planșe. Cea din stânga avea trasată o linie verticală (linia-etalon), în cea din dreapta erau reprezentate trei linii verticale.

Subiecții aveau ca sarcină să identifice în planșa dreaptă linia care corespunde dimensiunii liniei-etalon desenată în planșa din stânga.

În fiecare grup, doar o singură persoană era cu adevărat participant. Ceilalți erau actori, fiind instruiți să dea un răspuns greșit.

Singurii participanți adevărați au fost aproape întotdeauna de acord cu majoritatea, chiar dacă știau că ceilalți au dat un răspuns greșit. Astfel, și ipoteza lui Asch a fost confirmată, experimentul dovedind că oamenii au tendința să reacționeze asemeni majorității celor din grupul din care fac parte.