
Percheziții în Timiș, într-un dosar de furt și infracțiuni informatice
La data de 6 mai 2026, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la acces informatic și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetări a reieșit că, la data de 22 martie 2026, în zona stației CF Timișoara, persoane necunoscute ar fi sustras un ghiozdan aparținând unui bărbat, de 48 de ani, în care se aflau bunuri personale, un portofel cu aproximativ 700 de lei și două carduri bancare, fiindu-i sustras, totodată, și ceasul de la mână.
Ulterior, acesta a constatat că de pe cardurile bancare sustrase ar fi fost efectuate mai multe tranzacții financiare neautorizate.
În urma activităților desfășurate de polițiști, au fost identificați doi bărbați, de 29 și 36 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.
De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, cinci carduri bancare, documente personale și un ceas.
Bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara și al criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.


