Opinci cu obiele lucrate de mână, împletite atent, cizme de piele munteneşti, cu talpa bătută în cuie mărunţele de lemn, curele, trăistuţe, ii de toate felurile şi culorile, ştergare împestriţate cu flori vii, ulcioare, străchini şi oale de lut smălţuite cu artă, gherdane din mărgele cât gămălia acului sau din catifea neagră înflorită în paiete şi mărgele, covoare din lână, feţe de masă de cânepă, nou-nouţe, însă ţesute cu ştiinţa vechilor taine din războiul bunicelor şi străbunicelor, colaci secuieşti, cârnaţi şi salamuri de casă, pregătite în bătătura omului.
Dar şi brânzeturi ţărăneşti de soi, vinuri şi must, răchie aprigă de prună, murături, ardei copţi pe jeratic şi multe altele au fost de văzut şi de cumpărat la cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, care a început ieri la Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde şi va putea fi vizitat, de asemenea, astăzi şi mâine.
„În pofida furtunii de acum o săptămână, care a făcut ravagii și la noi și ale cărei urme se mai pot vedea prin unele părți ale muzeului, am ținut neapărat ca, în acest weekend, să găzduim, după cum am promis, o nouă ediție a acestei manifestări de tradiție, la care participă an de an artizani din întreaga țară.
Chiar dacă vremea nu prea ține cu noi, iar ploaia măruntă ne dă de furcă, 70 de meșteri populari au onorat invitația noastră și sunt prezenți la acest târg care vorbește deopotrivă despre moștenirea culturală autohtonă și despre continuitate”, a subliniat Dan Radosav, directorul Muzeului Satului Bănățean, în deschiderea manifestării.
„Mă aflu aici pentru a treia oară, şi tot ce vedeţi aici pe masă e făcut la mine acasă, în Caraş, la Fârliug”, ne povesteşte, cu un zâmbet larg, Pavel Şandru. Are 68 de ani, a fost electrician la viaţa lui, iar acum face cu drag, pentru muşteriii de la oraş, dar şi pentru cei de pe meleagurile natale, răchie, must, vin. A mai adus la târg bulion pregătit de soacra dumisale, o femeie vrednică de 76 de ani, a pus pe tarabă şi mere româneşti, roşii ca obrazul de prunc sănătos, brânză de oaie şi caş de vacă, slănină, numai produse apetisante, bune de pus în şpais la fereală, după rânduiala bănăţană. Bănăţan îi e şi graiul, iar istorioarele îi sunt presărate cu glume. Îi urăm vânzare rodnică, siguri că, la aşa marfă dichisită şi har într-ale intratului în vorbă, n-are cum să fie altfel.
Venită din Bistriţa, Maria Oniţa, o femeie rumenă şi trupeşă de 60 de ani, îmbrăcată în straie populare, ţine musai să ne recite o baladă frumoasă, despre „un frate şi-o surorea”, şi să ne spună un basm de pe vremea când Maica Domnului umbla pe pământ să-şi caute fiul. Le ştie de la străbunica şi-i mândră tare că le-a transmis mai departe, urmaşelor ei. Să nu se piardă, cum nu s-a pierdut nici secretul cuverturilor pe care le vinde, dichisite ca-n poveştile care-i sunt ei dragi.
Nu ştii unde să te opreşti şi să stărui mai abitir: lângă mescioarele de lemn înconjurate de scaune pitice, în spătarele cărora se iţeşte, ca o ferestruică, o inimă, lângă icoanele pe sticlă, sau mai încolo, lângă micul stand cu sirop şi apă de trandafiri. Ori dincolo, unde vânzătorul îmbie lumea cu porumb fiert. Sau, mai bine, pe lângă trăistuţele şi brâurile brodate cu mărgeluşe, pe lângă coşurile din pănuşe de porumb, pe lângă…
Important este că, oriunde te-ai opri, ai ce să vezi (şi ce să guşti) la Târgul Meşterilor Populari. Şi-i păcat să nu treci pe-acolo, mai ales când știi că ține trei zile, precum nunțile din poveștile de demult.
