Marea Unire a românilor, un punct de sprijin al lumii democratice
Ziua Naţională a României – împlinirea a 104 ani de la înfăptuirea, la 1 Decembrie 1918, a Marii Uniri – are, acum, la distanţă de aproape patru generații de la dramaticele evenimente care au permis reîntregirea naţională a României, un plus de semnificaţie, legat de locul şi misiunea pe care națiunea noastră le are ca parte a civilizației democratice contemporane.
CITEȘTE ȘI: Concert caritabil de Crăciun
Se știe, această civilizație și-a câștigat statutul de referință globală la capătul uneia dintre cele mai sângeroase conflagrații pe care a cunoscut-o omenirea în întreaga sa istorie, Primul Război Mondial, o conflagraţie care a contestat decisiv aşezarea strâmbă a lumii sub dominația imperialismului, pentru a face loc adevăraţilor actori colectivi ai istoriei: naţiunile.
Pe câmpurile de luptă care au însângerat, între 1914 şi 1919, continentul, s-au confruntat nu doar armate, ci şi utopiile (despre dreptul divin de a-i domina pe alţii sau despre patrii fictive, care-și arogă misiuni milenariste) cu realitatea unor popoare dornice, deopotrivă, să-şi adjudece binefacerile progresului, îmblânzind inechităţile moştenite, şi să-şi afirme identitatea.
Mai ales în jumătatea răsăriteană a continentului, prăbuşirea Imperiilor Austro-Ungar şi Ţarist a permis naţiunilor regiunii să-şi construiască structurile de stat şi civilizaţie care să le asigure dezvoltarea – cele întemeiate încă de atunci pe criteriile naţionale şi democratice, dovedindu-şi viabilitatea şi după traversarea celei mai negre pagini de istorie europeană, Al Doilea Război Mondial.
Faptul că cel mai important document internaţional care a stipulat aceste criterii – Declaraţia în 14 puncte a preşedintelui american Woodrow Wilson – relua, sintetic, revendicările pe care, cu o generaţie mai devreme, le formulaseră românii transilvăneni în Memorandumul lor, avea să constituie, în acel dramatic, dar astral an 1918, confirmarea cea mai strălucită a justeţii cauzei româneşti: unirea tuturor celor de-o seamă într-un acelaşi stat.
Cu acest simbol, întruchipat de Alba Iulia lui 1 Decembrie 1918, România va înfrunta în următoarele patru generaţii (o va face, neîndoielnic, şi în viitor), atât provocarea pozitivă a modernizării, cât şi pe cea negativă, a confruntării cu forţele totalitarismelor născute din revanşardismul trecutului – fascismul nazist şi bolşevismul comunist – călindu-se şi revenind, aproape întreagă şi cu satisfacţia că şi-a adus contribuţia la prăbuşirea celui de pe urmă (să sperăm) imperialism cunoscut de Europa, cel sovietic, a cărui stafie, iată, lasă și astăzi dâre de sânge în istoria Europei, periclitând bunăstarea unui continent întreg.
Aniversarea din acest an a sărbătorii noastre naționale găsește numeroase forțe aliate sosite ca oaspeți în țara noastră.
Din nefericire, prezența lor aici nu este legată, ca în anii precedenți, doar de participarea simbolică la defilările militare de 1 Decembrie, ci constituie un răspuns la amenințările directe la adresa securității Europei pe care le-a adus Răzbiul din Răsărit.
Dar faptul că ajutorul Aliat ne este dat de reprezentanții aceluiași Occident democratic (astăzi reunit în NATO) în sprijinul căruia am intrat în luptă în 1916 și cu ajutorul căruia neam realizat visul multisecular al Reîntregirii ne confirmă că ne aflăm de partea bună a istoriei și oferă lumii certitudinea că o Românie întregită, democratică și prosperă poate fi un punct de sprijin la vremuri de grea încercare.
