În opinia autorităților, un copil care a împlinit vârsta de șapte ani se poate descurca singur atunci când este internat într-o unitate spitalicească. Potrivit OUG 158/2005, salariații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav doar până când acesta împlinește șapte ani. După această vârstă, se consideră că este apt pentru a avea singur grijă de el, în cazul în care se îmbolnăvește.
”Au fost multe cazuri de copii internați la noi care nu au avut aparținători, din diverse motive. Unii părinți nu și-au putut însoți copilul bolnav din lipsă de bani. După cum știți, după vârsta de trei ani, ziua de spitalizare se plătește. La noi e 20 de lei. Alții nu au putut pleca de la serviciu. Însă nu au fost probleme, ne-am descurcat”, a afirmat medicul Mihai Gafencu, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
E nevoie de atenție și afecțiune
În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Psihologii spun că un copil bolnav se recuperează mai repede atunci când cel puțin unul dintre părinți este lângă el, pentru că, într-o astfel de situație, are nevoie de mai multă atenție și afecțiune.
Lăsat singur pe un pat de spital, copilul trăiește mai intens trauma prin care trece. Imaginați-vă ce simte atunci când, după o intervenție chirugicală, nu e nimeni lângă el să-l aline sau să-i aducă un pahar cu apă. După cum se știe, unitățile medicale de stat din România nu dispun de suficient personal, astfel încât la căpătâiul fiecărui pacient să stea câte o asistentă, care să-l ajute.
În astfel de condiții, este ușor de intuit cât de greu îi este unui copil bolnav care nu se poate deplasa singur la toaletă sau care nu are posibilitatea de a se duce în oraș ca să-și cumpere ceea ce ar avea nevoie.
Pe de altă parte, nici medicii nu sunt prea prietenoși cu ideea de a vedea de jur-împrejur însoțitori prin saloanele spitalelor, deși cunosc foarte bine problema deficitului de personal, insuficient pentru a le putea asigura pacienților îngrijirea corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât e vorba despre niște copii.
Totuși, există și o veste bună, cel puțin la Timișoara. Potrivit medicului Mihai Gafencu, noua clădire a spitalului de copii va avea un etaj întreg destinat aparținătorilor, compus din mai multe saloane dotate cu paturi pentru părinții ai căror copii sunt internați.
Occidentul, cu mulți pași înainte
Din păcate însă, sistemul sanitar românesc este, din toate punctele de vedere, cu mult în urma celor din alte state dezvoltate, unde demnitatea și compasiunea se practică peste tot, dar mai ales acolo unde există suferință. În plus, în Occident nu se uită nici o secundă că noțiunile de ”viitor” și ”urmaș” sunt strâns conectate între ele.
Prin urmare, copiii care trăiesc acolo se bucură de mult mai multe drepturi decât cei din România, țara unde ipocrizia autorităților depășește orice închipuire.
Pe de-o parte, pentru că la cel mai mic incident izvorât din culpa părinților, se sesizează imediat ”Protecția copilului”, amenințându-se cu decăderea din drepturile părintești, iar pe de altă parte, un copil de șapte ani, același care este apt să se îngrijească singur pe patul de spital, dar care se poate accidenta în orice clipă, nu poate fi lăsat nesupravegheat acasă. În cazul în care i se întâmplă ceva, părinții se pot alege cu dosar penal, riscând să rămână și fără copil.
Imagine de arhivă
Am impresia ca toti idiotii au ajuns sa decida „binele” poporului in tara asta. Cretini ca de obicei cu proiectantii si sefii in frunte.
Etaj pentru parinti, ce sa zic. Cu ce te ajuta patul de la etaj cand trebuie sa stai LANGA copilul tau ca sa-l sustii? Ei chiar au impresia ca parintii stau pe acolo ca nu au unde sa se duca? Nu cumva stau acolo sa-si poata sustine copilul, fizic si moral, ca nu e altcineva s-o faca?
Daca vrea la WC noaptea vine asistenta de la 3 etaje distanta sa te trezeasca sa-l duci la WC? Daca se trezeste speriat vine sa te trezeasca asistenta ca sa vii sa-l linistesti si sa-l mangai?
Puneti un pat pentru apartinatorul internat acolo unde trebuie, in salonul copilului. Parintii nu stau cu copii pentru ca vor sa fie aproape. Stau acolo ca sa-l poata ajuta la nevoie, iar asta presupune sa fi foarte aproape, in salon.
Proiectantii si sefii acestor spitale ar trebui internati de proba cate o luna in spital cu copii lor cu tot, sa vada cum e. Si apoi sa se apuce de organizat spitale. Si atunci patul parintelui o sa ajunga in acelasi salon, si o sa existe si un cuier, si un dulap (ca poate ai nevoie de pijamale de rezerva, sau de pampers, sau hartie igienica sau servetele), si probabil si cate un oficiu la cateva saloane cu cuptor de microunde si frigider, ca poate trebuie sa incalzesti mancare ca ii e foame, si sa nu tii mancarea pe pervaz.
Dar de ce sa faci bine daca poti sa faci ceva prost. Ca doar nu-i clinica lu tac-tu, si nu te trage nimeni la raspundere.