FOTO! Au fost, cândva, adevăraţi stăpâni ai județului şi au ajuns, acum, oameni simpli, pe care puţini îi mai recunosc pe stradă

Au fost, cândva, adevăraţi stăpâni ai judeţului şi au ajuns, acum, oameni simpli, pe care puţini îi mai recunosc pe stradă. Destinul lor ne arată, încă o dată, că funcţiile sunt vremelnice şi că cel care le deţine trebuie să fie conştient de acest lucru. Este şi cazul foştilor prefecţi de Timiş, 11 la număr, cât o echipă de fotbal, care însă nu mai joacă, ci trăieşte doar din amintirile „meciurilor” de odinioară.

Primul prefect al Timişului a fost Florentin Cârpanu, care a stat în funcţie timp de un an. A fost adus în fruntea judeţului tocmai pentru că era o persoană foarte cunoscută: director al marelui combinat „Comtim”, care, în vremurile bune, avea circa 13.000 de angajaţi.

A rămas celebru şi printr-o expresie mobilizatoare pentru oamenii care se lăsaseră pe tânjală, imediat după 1989: „Veniţi la muncă, pentru că porcii trebuie să trăiască!”. După plecarea din prefectură, a mai rămas la „Comtim” până în 1995, după care a demarat o afacere proprie, cu produse agroalimentare.

Azi nu se mai ocupă nici de firmă, are 83 de ani, iar numărul timişorenilor care tresăreau la auzul numelui său este tot mai mic.

A urmat Dorel Borza, prefect pentru următorii doi ani. Spre deosebire de predecesorul său, Borza a cunoscut un real succes politic după ce a părăsit funcţia de prefect.

A devenit şef al PD Timiş, viceprimar al Timişoarei şi, ulterior, senator. Mai mult, într-o perioadă în care partidul său domina scena politică, ajunsese adevăratul şef al judeţului.

A fost îndepărtat din funcţia politică chiar de către aliatul său Constantin Ostaficiuc, după care a urmat declinul, la fel cum a fost şi traseul ascendent.

Acum este încă semi-activ, fiind consilier al primarului Nicolae Robu, dar cu apariţii foarte discrete.

 

 

Următorul prefect a fost Ioan Paştiu, despre care nu s-a mai auzit nimic după ce a părăsit prefectura.

 

 

 

În schimb, a urmat un prefect care avea să ţină prim-planul atenţiei timp de aproape un deceniu: Dan Poenaru. Ca şi în cazul lui Borza, şi Poenaru a cunoscut o evoluţie spectaculoasă după ce a plecat din prefectură, unde a stat doar un an.

Devenit şeful filialei PDSR Timiş (actualul PSD), Poenaru a fost un adevărat „tătuc” pentru toţi cei care aspirau, într-o vreme, la funcţii publice.

Nimic nu mişca în judeţ fără ştirea lui Poenaru, retras subit din spaţiul public, după pierderea alegerilor din vara lui 2004. A revenit într-o linie mai avansată a partidului, în urmă cu un an, iar acum este consilier judeţean, însă fără a mai avea strălucirea de altădată.

După Poenaru, a urmat la rând cel mai hazliu prefect al judeţului: Dumitru Ganţ.

Ţărănistul a rezistat aproape patru ani la prefectură, timp în care s-a remarcat prin tot felul de declaraţii amuzante, dar şi printr-o deschidere şi transparenţă nemaiîntâlnite la prefecţii anteriori.

Practic, la prefectul Ganţ intra (aproape) cine dorea şi discuta câte-n lună şi în stele.

După plecarea din prefectură, Ganţ a revenit în avocatură, unde se pare că s-a bucurat de un succes pe care nu l-a întâlnit şi pe partea politică, într-un PNŢCD decăzut şi dat uitării.

 

 

Pentru o scurtă perioadă după Ganţ, la prefectură a venit Liviu Barbu, care a plecat, apoi, la ADP, unde s-a consacrat ca „părintele Telpark”.

 

 

 

 

Horia Ciocârlie a fost următorul prefect pe care Timişul l-a avut în perioada guvernării PSD din 2001-2004.

Ciocârlie a prins o perioadă în care partidul său avea tendinţe autoritare, iar el părea să fie mai ponderat în atitudine, de unde şi reputaţia de „pesedistul mai calm”.

Locuieşte şi acum la bloc, fiind un demn reprezentant al stângii.

Nu a mai avut vreo tangenţă cu mediul politic, consacrându-se, după 2004, exclusiv activităţii profesionale, el fiind cadru didactic universitar.

 

 

 

 

Pentru scurt timp, funcţia de prefect a fost ocupată şi de pesedistul Ion Răducanu, remarcat prin atitudinea ofensivă cu care a generat unele controale prin judeţ.

A plecat în politică şi a ajuns deputat.

 

 

După Răducanu a urmat ca prefect Ovidiu Drăgănescu, cel care venea cu un puternic ascendent. Fusese deputat, şef de comisie parlamentară, era lider al PNL Timiş şi avea cea mai autoritară voce în partid. A stat prefect timp de patru ani, timp în care reuşise să-şi construiască imaginea unui lider care luptă cu mafia imobiliară ţigănească. A plecat însă cu coada între picioare din prefectură, după ce a fost înregistrat în timp ce îşi negocia o „extensie” de 30 de zile a funcţiei de prefect, pentru a-şi pune nişte lucruri la punct. Nu a mai reuşit niciodată să revină în centrul atenţiei publice, în pofida încercărilor aproape disperate avute în cadrul filialei timişene a PNL. În plan personal, a renunţat la BMW şi a trecut la Logan, iar imaginea de „dandy” a fost înlocuită cu cea de familist convins, având deja doi copii.

Pe câtă notorietate a avut Drăgănescu în momentul instalării în funcţie, pe atât de necunoscut era următorul prefect al Timişului, Mircea Băcală.

Perceput drept omul de casă al „greilor” din PDL Timiş, Băcală este prefectul cu cea mai mare longevitate în funcţie şi singurul care a activat ca prefect timp de două mandate.

Deşi este încă prefect, urmează a fi schimbat, după care va opta pentru o poziţie tot în administraţie.

 

 

 

Eugen Dogariu este cel care încheie lista foştilor prefecţi ai Timişului, acesta fiind perceput ca un reprezentant concentrat pe aplicarea „la milimetru” a legii.

Dogariu a plecat din prefectură şi a devenit senator.

 

 

 

Una peste alta, această evoluţie/involuţie este o lecţie de viaţă pentru toţi oamenii politici care aleargă după funcţii înalte, uitând că, în mod obligatoriu, vremelnicia poziţiei îi va lovi ca un trăsnet, iar uitarea se va aşterne la fel de sigur cum s-a produs şi ascensiunea.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “FOTO! Au fost, cândva, adevăraţi stăpâni ai județului şi au ajuns, acum, oameni simpli, pe care puţini îi mai recunosc pe stradă

  1. oare de ce noi romanii,suntem asa de nerecunoscatori ,indiferent cine a fost prefect chiar nu a facut si lucruri bune ,ma indoiesc ,doar ca recunostinta la romani e floare rara ,nu de stil.

Lasă un răspuns