Festivalul liceelor din Timiș continuă, cu toată împotrivirea inspectoratului școlar

Festivalul liceelor din Timiș continuă, cu toată împotrivirea inspectoratului școlar

Inițiat în vara anului trecut, cel mai mare eveniment de promovare a ofertelor educaționale ale unităților de învățământ liceal din Timiș a încins spiritele, zilele acestea.

Târgul liceelor timișene, lansat în 2021 sub un alt format, inovator, diferit de cel tradițional cu pliante și broșuri, având o platformă online dedicată (cuprinzând prezentări virtuale ale liceelor, multiple informații, inclusiv privind ultima medie de admitere, algoritmi de compatibilitate, chestionare de aptitudini etc.), a fost scos, anul acesta, de sub umbrela Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Proiectul, consolidat de o echipă formată din elevi, psihologi, inspectori școlari și profesori care au muncit și s-au implicat mult pentru a-l putea pune în aplicare nu a mai primit girul noii conduceri a ISJ Timiș. Deși a fost primit cu mult entuziasm de comunitatea educațională – coagulând peste 20.000 de elevi, profesori și membri ai comunității -, având parte, anul acesta, și de o lansare inedită (pe 24 februarie în spațiul multicultural de la Nițchidorf), noul inspector școlar general Aura Danielescu nu a agreat ideea ca proiectul să continue în forma proiectată de echipa care l-a conceput și cu aceeași componență.

Aura Danielescu a revenit la conducerea ISJ Timiș pe 11 martie, iar până în prezent a schimbat șapte inspectori școlari, conform prerogativelor legale de care poate dispune. Alți doi au demisionat. Și-a construit, acum, o altă echipă, formată din oameni cu care să poată colabora pentru a pune în aplicare propria viziune asupra modului de funcționare a învățământului timișean. „ (…) Am considerat că este nevoie de o nouă perspectivă, de competitivitate și de specialiști care să aducă o schimbare acestei instituții”, a explicat Aura Danielescu.

Ideea de compatibilitate între membrii unei echipe, punctată de noul inspector școlar general, nu s-a mai regăsit însă în ceea ce privește proiectul Târgului liceelor timișene. Aici, potrivit unuia dintre inițiatorii proiectului, noua conducere și-a dorit cooptarea altor elevi, aceiași cu care, deși s-a încercat, nu s-a reușit o bună cooperare anul trecut. În plus, se pare că diferendele nu au vizat doar destabilizarea echipei, ci și locația aleasă pentru desfășurarea următorului eveniment – Festivalului liceelor -, precum și data aleasă de inițiatorii proiectului.

Urmare a faptului că organizatorii festivalului au anunțat că evenimentul nu va mai avea loc sub sigla ISJ, Aura Danielescu le-a transmis școlilor că decizia de a participa le aparține, dar, deopotrivă, și responsabilitățile asociate: ”Decizia vă aparține și deopotrivă responsabilitatea pentru elevi și însoțitori!”.

Întrebată dacă vor exista repercusiuni asupra profesorilor sau directorilor în cazul în care participă la Festivalul liceelor, având în vedere și nota de atenționare accentuantă de folosirea semnului exclamării în textul transmis către unitățile de învățământ, inspectorul școlar general a lăsat să se înțeleagă… orice: „Atenționarea mea a vizat în mod evident faptul că, în lipsa implicării noastre instituționale, nu vom putea participa și purta responsabilitatea pentru eventuale evenimente de nedorit.

Orice incident, orice impediment ar fi fost asociat automat cu cele două instituții, ISJ și CJARE, ceea ce nu este corect și nici legal de vreme ce evenimentul nu se desfășoară sub coordonarea noastră. Prin urmare, unitățile care participă la un târg privat, organizat în afara cadrului legal și instituțional, poartă evident responsabilitatea a ceea ce se petrece la evenimentul respectiv”.

Organizatorii și inițiatorii proiectului care a animat comunitatea educațională prin elementele inovatoare și atractive introduse, estompând, astfel, rigiditatea unei astfel de eveniment, sunt deciși să continue Festivalul liceelor, în pofida piedicilor, având în vedere scopul acestuia: informarea elevilor care se pregătesc să pășească pe o nouă treaptă importantă pentru parcursul lor educațional – admiterea la liceu.

Potrivit anunțului postat pe pagina de Facebook a Târgului liceelor timișene, festivalul se va desfășura pe 7 și 8 aprilie: ” Tombole, concursuri, workshopuri, arcade games, conferințe, spectacole, zonă de dezvoltare personală și standuri de prezentare a peste 40 licee vă așteaptă la Iulius Town”.

CITEȘTE ȘI: Într-o primărie din Timiș, angajații își pun viața în pericol în orice moment, dar își asumă riscul contra cost

Proiectul are acum sprijinul Universității de Vest din Timișoara, a unor parteneri din zona mediului de afaceri, Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT), centrului de informare Europe Direct Timișoara, iar pe viitor este posibil ca și alte instituții publice și private să dorească să se alăture echipei care l-a construit.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Festivalul liceelor din Timiș continuă, cu toată împotrivirea inspectoratului școlar

  1. Foarte bine! Felicitari dascalilor, elevilor si celorlalte persoane implicate pentru faptul ca nu se dau batuti, nu se lasa descurajati de atitudinea rigida a coanei Mita de la inspectorat. Probabil ca a acumulat frustrari de la demiterea ei si pana la revenirea in functie, iar acum acctioneaza ca atare. Razbunarea e arma prostului. Mai mult nu poti spune…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *