Directorii societăților Primăriei Timișoara încasează salarii mari sau sunt ținute la secret, în plină austeritate și reducere a cheltuielilor

Directorii societăților Primăriei Timișoara încasează salarii mari sau sunt ținute la secret, în plină austeritate și reducere a cheltuielilor

În timp ce primarul Timișoarei vorbește despre disponibilizări, sacrificii și tăieri de venituri, unii directori societăților din subordinea primăriei au salarii generoase, ca să folosim un termen elegant. Unii încasează, evident, beneficii salariile, cumulate cu sporuri și alte indemnizații, mai mari chiar decât edilul-șef.

Cel mai recent caz, sesizat de consilierul local Roxana Iliescu, este cel al lui Emanuel David, care i-a luat locul demisionarului Mircea Vancia, pe postul de director general la Horticultura.

Specialist IT, școlit la Universitatea Ioan Slavici din Timișoara, Emanuel David, fost consilier local USR, pus acum șef la Horticultura, poate câștigă și 27.000 de lei salariu brut pe lună. Asta, dacă societatea “performează”, adică își face treaba pentru care e plătită de principalul client, Primăria Timișoara. Este vorba de peste 3000 de euro în mână.

Ziua de luni, 11 august 2025, nu arată bine deloc pentru noul director. În Parcul Regina Maria, dintre Colterm și Băile Neptun, mai mulți copaci groși sub căzuți la pământ și blochează aleile, iar un stâlp este distrus. Evident că nimeni de la Horticultura nu ss-a sesizat și nu s-a deranjat să intervină duminică. Astfel că luni dimineață, parcul arăta așa cum puteți vede în imaginile de mai jos.

Directorii societăților Primăriei Timișoara încasează salarii mari sau sunt ținute la secret, în plină austeritate și reducere a cheltuielilor

Dacă o ține tot așa, noul director nu va încasa cei 3.000 de euro lunar, deși șefii de partid vor fi blânzi cu el, cum au fost și cu alți directori de societăți, care au produs pagube materiale sau au lăsat societățile cu pierderi mari, dar nu au fost trași la răspundere.

“Sfidător! Salariul noului director numit interimar la conducerea societății Horticultura SA, membru USR Timiș, mai mare cu 35% decât salariul fostilor directori!

Conform datelor publice relevate de Contractele de mandat încheiate pentru funcția de director general, foștii directori generali USR, Mircea Vancia si Dan Rusu, au avut o remunerație lunară fixă stabilită de 20.000 lei brut.

In urma negocierilor insa, noul director interimar are stabilita o remuneratie anuala stabilita la suma de 324.000 ron, respectiv 27.000 ron/ luna.

Ca sa dea bine la fraieri, au stabilit o indemnizație fixă lunară in valoare de 16.221 ron brut pe lună, plus o componentă “variabilă” in suma de 10.779 ron brut (componentă variabilă care se acordă pentru îndeplinirea unor condiții – condiții care au fost îndeplinite lună de lună inclusiv de foștii directori).

Prin urmare, daca ii luați la întrebări referitor la remunerația noului director interimar, o să vă arunce în față că au diminuat-o, când in realitate ea se majorează cu 35%!

Privitor la condițiile prevăzute de lege pe care trebuie să le îndeplinească directorul general, mă întreb ce experiență relevantă are noul director general numit de USR, în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice sau societăți din sectorul privat?!”, a remarcat, sâmbăta trecută pe Facebook, consilierul Roxana Iliescu, vizavi de huzurul financiar al noului director de la Horticultura.

Situația este la fel de roz și la STPT, unde a fost instalat cuplul Florin Petolea și Dorin Dogariu, director general provizoriu, respectiv director general adjunct provizoriu. În urma unui concurs legal dar netransparent, cei doi favoriți ai administrației USR au ajuns directori.

Dacă în cazul adjunctului Dogaru, acesta și-a depus declarația de avere pe anul 2024, directorul general Florin Petolea figurează pe site-ul societății doar cu CV-ul, fără nicio declarație de avere sau interese. Florin Petolea a preluat mandatul de directorul general interimar al STPT, începând din luna ianuarie. Acesta a fost numit de primarul Dominic Fritz după ce fostul șef Constatin Cocheci și-a dat demisia.

Numai că Petolea nu a depus nicio declarație de avere, în schimb dă interviuri publicitare, în care anunță că STPT concediază 61 de angajați, iar el se laudă cu creșterea cifrei de afaceri deși subvențiile acoperă 85% din bugetul societății.

Poate că, la cinci ani de când echipa USR conduce Timișoara, la al doilea mandat, după ce au schimbat mai mulți directori la STPT, Piețe SA, Horticultura SA și alte societăți tocmai din cauză că nu au performat și au apărut acuzații de corupție – cazurile demisionarilor Mirel Pop de la Piețe SA sau Mircea Vancia de la Horticultura, s-ar impune ca primăria să realizeze un audit serios la societățile din subordine pentru a mai “calibra” veniturile foarte mari ale unora dintre directori, în condițiile în care guvernul cere reducerea cheltuielilor, disponibilizări și “eficientizare”, lucruri care sunt străine chiar și de instituția-mamă, adică Primăria Timișoara.

Mai ales pentru că primarul Dominic Fritz clamează la televizor și pe social media nevoia de reducere a cheltuielilor, declarându-se total de acord cu pachetele de măsuri de austeritate ale Guvernului Bolojan.

CITEŞTE ŞI: Un gigant din industria auto va deschide trei fabrici în România, una fiind în vestul țării


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Directorii societăților Primăriei Timișoara încasează salarii mari sau sunt ținute la secret, în plină austeritate și reducere a cheltuielilor

  1. Reducerile doar pt fraierii care ii voteaza…si care pun botul, astia sunt mai rai decit toti !
    Sa va fie invatatura de minte….da…stii ceva…poate meritati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *