
„Colibri“, o comedie neagră cu nerv, ajunge la Timişoara
Fundația Artmedia aduce în premieră la Timișoara, în cadrul stagiunii 2025, spectacolul „Colibri“, o comedie horror cu accente de absurd și ironie fină.

Fundația Artmedia aduce în premieră la Timișoara, în cadrul stagiunii 2025, spectacolul „Colibri“, o comedie horror cu accente de absurd și ironie fină.

Locul II pentru echipa de studenți ai UVT la concursul național de securitate cibernetică

Una dintre cele mai longevive instituții corale tradiționale din Banat, corul bisericesc Armonia din orașul cărășean Bocșa, va sărbători duminică, 2 noiembrie, 150 de ani de la înființare.

Nikolaus Lenau, omagiat la Timișoara cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la moartea sa

Dacian Andoni, Mihai Zgondoiu și Cătălin Bădărău, artişti premiați UAP 2025, expun chiar acum la Timişoara.

Răspunsul ministrului Daniel David la Raportul ESPAD privind consumul de alcool și droguri în rândul elevilor

A început Săptămâna Studenților Artiști la UVT

Consiliul Județean Timiș organizează, în această săptămână, o serie de evenimente culturale destinate tuturor categoriilor de public, incluzând expoziții temporare

Doi multipli olimpici naționali din Timișoara au obținut aur și argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru juniori

John Malkovich intră în pielea lui Sergiu Celibidache! În 13 noiembrie, de la ora 18,30, la Cinema Timiș va avea loc avanpremiera filmului „Cravata galbenă“, care transpune pe ecran extraordinara viață a unuia dintre cei mai celebri dirijori români.

Spectacole la Opera Națională Română din Timișoara. Luna noiembrie 2025 aduce pe scenă o selecție bogată de spectacole de operă, balet, operetă și evenimente speciale. În deschiderea lunii noiembrie este programat îndrăgitul musical „My Fair Lady” de F. Loewe (2 noiembrie 2025, ora 19), urmat…

Ethosul unei epoci – Expoziție dedicată pictorilor maghiari ai Banatului la MNArT. Anul 2025 oferă prilejul comemorării a două figuri emblematice ale artei spațiului bănățean: Károly Brocky (1807, Timișoara – 1855, Londra) și József Ferenczy (1866, Târgu-Mureș –1925, Timișoara), artiști ale căror opere…

„Vestul adevărat”, noua premieră a Teatrului Național din Timișoara. Repetițiile pentru noua premieră a Teatrului Național din Timișoara…

Călin Beloescu expune la Galeria Brăteanu. La Galeria Brăteanu din strada Lucian Blaga nr. 8 s-a deschis expoziţia de pictură și desen ,,Exerciţii’’ a reputatului artist vizual timișorean Călin Beloescu, expoziţie ce va rămâne pe simeze şi va…

Tur ghidat prin expoziţia „Wisdom in the Absence of Power Structures”, la Kunsthalle Bega. Kunsthalle Bega va găzdui miercuri, 29 octombrie, cu începere de la ora 18, un tur prin expoziția „Wisdom in the Absence of Power Structures”, ghidat de însăși…

Varujan Vosganian la Casa Bredicenilor. Scriitorul Varujan Vosganian, președintele în exercițiu al Uniunii Scriitorilor din România, se va afla marți, 28 octombrie, în municipiul Lugoj, pentru a-și prezenta volumul ”Dublu autoportret”, recent apărut la…

Elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara vor putea pătrunde în tainele universului, datorită unui laborator de astronomie. Foto Într-o lume care a mutat socializarea, cu un click, pe internet, Universul, cu ale lui…

Galeria 5 din strada Vasile Alecsandri nr. 1, Timişoara, găzduiește , la ora 18, vernisajul expoziției Duality of One, semnate de Regina Damian.

Festival internațional de teatru la Lugoj. Începând de astăzi, 24 octombrie, scena Teatrului Municipal „Traian Grozavescu” din Lugoj va găzdui, pentru trei zile, ediția a XVI-a a Festivalului internațional de teatru FestteamArt, eveniment organizat de…

Știați că în Timișoara există o stradă ale cărei povești îți dau fiori? Cei de la Universitatea de Vest vă invită să o descoperiți la lumina lanternelor