
Festivalul de poezie din Făget
Vineri, 1 iulie, la ora 11, la Făget, va fi decernat marele premiu al Festivalului Național de Poezie ”Traian Iancu”. Traian Iancu a trăit și creat în București fiind, decenii bune

Vineri, 1 iulie, la ora 11, la Făget, va fi decernat marele premiu al Festivalului Național de Poezie ”Traian Iancu”. Traian Iancu a trăit și creat în București fiind, decenii bune

La Făget, recent, au avut loc o serie de activități culturale care au stârnit un real interes în rândul, nu puțini, iubitorilor de carte. Și, deopotrivă, care îi prețuiesc pe autori.

Săptămâna aceasta, cu ocazia sărbătorii muzicii (La Fête de la musique), a fost inaugurată în localitatea Aubusson, Franța, lucrarea „Aubusson vu par Cristian Sida” realizată între anii 2021 – 2022” de cunnoscutul artist vizual arădean.

”Florin Piersic, un vulcan în slujba Thaliei”. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate neîntreruptă, Fundația Culturală Artmedia a adus în faţa publicului timişorean

Imagini din comunism, în expoziţia „Antinostalgia”

Filmări la Castelul Corvinilor

Cosmin Leucuţa lansează „Cerul ca oţelul“

Seri de muzică și teatru oferite timișorenilor de studenți ai UVT

Teatrul German de Stat va primi o nouă clădire. Propunere pentru consilierii locali. Consiliul Local se va pronunța asupra unui proiect de hotărâre de schimbare a destinației imobilului de pe strada Cuvin nr. 2, unde a funcționat Colegiul Tehnic I.C.Brătianu. Propunerea se referă la schimbarea…

În continuarea formatului curatorial „Love Letter to […]”, inițiat în 2021 ca parte a conceptualizării Triumf Amiria, Kilobase Bucharest și Kunsthalle Bega Timișoara prezintă

Concert din muzică de Bach, în Poiana Șeroni din Munţii Ţarcu

„Lazzaro cel fericit”, o proiecţie cu intrarea liberă

Trupa de teatru NiL a Liceului „Nikolaus Lenau” a fost invitată să participe la „Festivalul de limbă germană pentru elevi din Varaždin”, ediția a 18-a, care se desfășoară în perioada 2-5 iunie, în Croația.

Sub semnul eleganţei eterne

‘’Vocile oraşului – Viitorul copiilor’’

Timişoara culturală este mai săracă: a plecat într-o stea Mariana Voicu, una dintre personalităţile al căror destin s-a identificat cu acela al Teatrului Naţional din urbea de pe Bega.

Cunoscutul scriitor și critic literar timișorean Mircea Mihăieș a fost distins cu Premiul Național „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia (critică și istorie literară), în cadrul Festivalului internațional de literatură

Flight Festival și Fundația Artmedia vă invită la un spectacol promo pentru ediția a III-a Sunlight Theatre în 29 mai, la ora 19, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

Performance la finisajul expoziţiei “Omul aproximativ 3.0’’. Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 14, Kunsthalle Bega îi aşteaptă pe iubitorii de artă la un finisaj aparte.

MV sci-art, un reper inedit pe harta industriei creative a Timișoarei