Trupa NiL a Liceului „Nikolaus Lenau”, invitată la un festival de teatru în Croația

Trupa NiL a Liceului "Nikolaus Lenau", invitată la un festival de teatru în Croația

Trupa de teatru NiL a Liceului „Nikolaus Lenau” a fost invitată să participe la „Festivalul de limbă germană pentru elevi din Varaždin”, ediția a 18-a, care se desfășoară în perioada 2-5 iunie, în Croația.

Festivalul, care este susținut de Asociația Ekult, își propune să promoveze și să popularizeze limba și cultura germană în spațiul croat. Prezența NiL la acest festival se face cu sprijinul Teatrului German de Stat Timișoara.

Din trupa NiL care a plecat la Varaždin fac parte elevii Cristoph Krämer, Sandra Calancea, Emma Parfenie, Alexia Bălășoiu, Marc Brown, Victor Țâra și Bernard Rudăreanu.

Cei șapte sunt coordonați de Isolde Cobeț și Robert Bogdanov-Schein, actori ai Teatrului German de Stat Timișoara, care vor organiza și câteva ateliere de actorie cu participanții la festival, dar și cu elevii școlii din Varaždin.

Elevii NiL prezintă spectacolul intitulat „În teatrul se întâmplă ceva”, un sketch care parodiază viața în teatru, atât pe scenă, cât și în culise.

Trupa NiL a fost înfiinţată în 1996 de actorul TGST Christian Bormann, fiind formată din elevi ai liceului german din Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Timișorenii, invitați să voteze cele mai creative idei pentru Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale”

În 1998 s-a constituit NiL-Junior pentru elevii din ciclul gimnazial, iar în 2008 a luat naştere şi trupa de teatru studenţesc After-NiL. În toți acești ani, trupele și-au prezentat spectacolele la numeroase festivaluri de teatru şcolar și de tineret din Germania, Ungaria, Croaţia şi România.

O bună parte dintre membrii NiL, coordonați de actrița Isolde Cobeț, au continuat studiul actoriei, ajungând să joace pe scene din Timişoara, Bucureşti ori din Germania.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *