”Florin Piersic, un vulcan în slujba Thaliei”

''Florin Piersic, un vulcan în slujba Thaliei''

”Florin Piersic, un vulcan în slujba Thaliei”. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate neîntreruptă, Fundația Culturală Artmedia a adus în faţa publicului timişorean peste 180 de spectacole de referinţă, cărora li s-au adăugat nenumărate recitaluri şi întâlniri cu mari actori în cadrul unor cafenele literar-artistice.

În plus, organizaţia fondată de Doina Popa şi Lucia Nicoară, acest veritabil ”teatru al teatrelor”, după cum a denumit-o regretatul Radu Beligan, s-a arătat preocupată în mod constant de acţiuni caritabile dedicate unor scopuri cu adevărat nobile.

”În anii de pandemie, spaimă, însingurare şi izolare, a fost necesar să ne reinventăm pentru a fi, în continuare, alături de oameni. Prin prezențe online şi spectacole de arhivă televizate, am reușit să ne-ntâlnim virtual cu marii artiști, chiar dacă a lipsit contactul viu cu lumea scenei.

Actor carismatic iubit de o țară întreagă, Florin Piersic, un mare prieten al Timişoarei, a fost în această perioadă alături de bănăţeni în trei campanii caritabile de mare anvergură. Prima a fost <<Maratonul solidarităţii>>, un serial de 18 episoade prezentate seară de seară la Televiziunea Europa Nova, axat pe actori contemporani de elită aduși pe scenele din oraş de Artmedia, s-au strâns fonduri pentru Spitalul de Boli Infecțioase <<Victor Babeș>>.

Florin Piersic a susținut apoi campania <<Dar din dar>>. De ziua lui, în loc de a primi cadouri, i-a îndemnat pe timișoreni să sprijine Asociația Salvați Copii. Persoane fizice, instituții și Biserica, în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Ioan Selejan au donat direct în contul Salvați Copii peste 60.000 lei pentru Spitalul de Copii <<Louis Țurcanu>> (secția cancer).

<<Dăruieşte şi iubeşte>>, acțiune filantropică organizată de Artmedia, Inspectoratul Școlar al Județului Timiș și Florin Piersic, a reușit să mobilizeze elevi din licee, școli, grădinițe din Timișoara pentru a oferi cadouri altor copii din mai multe localități din județul Timiș.

Dorim să credem că această perioadă incalificabilă, pandemia, trece pentru că, vorba Poetului, <<Vreme trece, vreme vine>>. Și, pentru că recunoaştera valorilor şi susţinerea actelor caritabile ne luminează existența, Consiliul Județean Timiș și Fundația Culturală Artmedia oferă o bucurie pensionarilor și admiratorilor îndrăgitului nostru actor Florin Piersic, invitându-i la vizionarea filmului documentar-artistic <<Un vulcan în slujba Thaliei>> realizat de cineastul Victor Popa, asistență montaj – Rafael Leucuța, sâmbătă, 25 iunie, ora 19, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean. Intrarea, gratuită.

Partenerii media ai acestui proiect sunt Tele Europa Nova, TVR Timişoara, publicaţiile Renaşterea bănăţeană şi Agenda, Radio Timişoara.

Spectatorii se vor întâlni cu aspecte mai puțin cunoscute din viața actorului Florin Piersic, primirea deosebită de la Recaș, momentele umoristice inedite, dar și cu sensibilitatea inimii lui generoase cu care ajută când, cum și cât poate, după cum o și declară publicului său: <<Rămân până la căderea cortinei al dumneavoastră iubitor, Florin Piersic>>.

CITEŞTE ŞI: Republica Moldova și Ucraina au primit statut de candidat la aderarea în UE

Dragi mei timișoreni, atunci când un om își face planuri, Dumnezeu zâmbește. Nu ratați întâlnirea de sâmbătă seara!”, ne spune ”doamna Artmedia”, Doina Popa. Filmul va fi difuzat la Tele Europa Nova duminică, 26 iunie, la ora 22, şi prezentat în reluare luni, 27 iunie, la ora 16.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns