Consilierii locali ai Timişoarei au aprobat, recent, costurile necesare pentru curăţenia WC-urilor publice aflate în administrarea municipalităţii. Societatea Drumuri Municipale primeşte nu mai puţin de 62.000 de lei pe lună pentru a asigura igienizarea a 12 toalete publice, cu 20 de angajaţi şi 24 de ore suplimentare pe lună prestate de fiecare dintre aceştia.
Chiar şi numărul acestor toalete este imprecis, în unele documente mai vechi figurând nouă, în altele, 11 sau 12. Necesitatea unor astfel de locuri, în special în centrul oraşului, dar şi în alte zone aglomerate este mai mult decât evidentă, în special în anotimpul cald.
WC-urile ecologice au cam dispărut din Timişoara, la 26 iunie expirând contractul pentru închirierea şi întreţinerea lor, iar conducerea primăriei s-a arătat destul de nemulţumită de această soluţie.
Totuşi, ce poate face un cetăţean care se plimbă prin oraş şi are unele nevoi fiziologice? Unul dintre timişorenii cărora le place să-şi petreacă timpul în Parcul Central, la mesele amenajate pentru şah, s-a arătat nemulţumit de dispariţia toaletei ecologice din zonă. „Să ne pună primăria indicatoare, ca să ştim spre ce tufă să ne îndreptăm”, ne-a spus omul.
Parcul Central este, însă, un caz fericit, pentru că WC-ul public este deschis. Nu e chiar ca la Versailles, dar nici nu te sufoci. Înăuntru, cabinele sunt destul de curate, la chiuvete curge apa, există săpun lichid în rezervor şi uscătorul pentru mâini chiar funcţionează. Uşa e solidă şi nouă, doar inscripţia „Femei” a fost mâzgălită acum mult timp cu pixul pe un carton.
Accesul e liber şi nimeni nu-ţi poartă de grijă. Continuând plimbarea prin centru, impresia de început de civilizaţie se spulberă. În Piaţa Unirii, toaleta împrejmuită cu gard din fier forjat este închisă cu lacătul, atât la bărbaţi, cât şi la femei. În Piaţa }arcului, lângă tribunal, situaţia se prezintă aşa şi-aşa.
Partea pentru bărbaţi are lacăt pe poartă, dar cea pentru femei e deschisă. Gresia a avut parte şi de vremuri mai bune, iar la intrare eşti nevoită să calci pe nişte cârpe, puse acolo din motive necunoscute.
Nici aici nu e lux, dar, în caz de nevoie, „stabilimentul” poate fi utilizat. La fel ca în Parcul Central, un afiş mare anunţă „Angajăm femeie de serviciu”. Cu alte cuvinte, SDM şi-a asumat curăţenia, dar nu prea are cu cine să o facă.
Revenind la hulitele toalete ecologice, trebuie să amintim că acestea mai există în Timişoara, pentru că 14 asemenea obiecte au fost incluse în proiectul european de reabilitare a malurilor Begăi. Probabil, conform unor exigenţe din ţările civilizate, nu putea fi conceput un loc aglomerat fără asigurarea unor condiţii minime de igienă.
În parcurile din Timişoara, toaletele construite funcţionează cu intermitenţă. Aşa decurg lucrurile în Parcul Rozelor şi, uneori, în Parcul Copiilor.
În Parcul Arcidava, după dispariţia toaletei ecologice, copiii folosesc tufişurile şi chiar spaţiul pentru câini pentru a-şi face nevoile, se plâng mămicile care obişnuiesc să iasă cu cei mici la joacă, pentru mai multe ore, în anotimpul cald. Din acest punct de vedere, Timişoara nu-i prea primitoare, fiind greu să-i explici unui străin că nu-i bine să bea prea multe lichide în timpul plimbărilor prin oraş şi că ar fi bine să viziteze baia hotelului înainte de ieşire, pentru orice eventualitate.
