
Mai multe tramvaie în Ciarda Roșie
Începând cu data de 15 iunie, traseele liniilor de tramvai 8 şi 9 se vor prelungi până în Ciarda Roşie. Tramvaiele de pe cele două linii vor folosi ….

Începând cu data de 15 iunie, traseele liniilor de tramvai 8 şi 9 se vor prelungi până în Ciarda Roşie. Tramvaiele de pe cele două linii vor folosi ….

Klaus Iohannis a criticat dur politicile guvernamentale în cadrul şedinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Lăsat timp de prea mulți ani să se părăginească, imobilul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1 din Timișoara, aflat în proprietatea municipalității

Pentru această investiție s-au obținut fonduri europene în valoare de 500.000 de euro prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

Nicolae Robu – primarul Timişoarei: S-au transferat către primării toate cheltuielile de salarizare a asistenților sociali, a persoanelor cu dizabilități.

Să trecem în revistă câteva dintre aceste investiții, menite să accelereze procesul de modernizare, rămas mult în urmă, poate și din cauza

Noul corp cu parter și etaj ce va fi edificat va fi amplasat către strada principală, cel actual urmând să fie reabilitat și utilizat tot pentru

Primarul Timişoarei este decis să transforme Complexul studenţesc într-o zonă pietonală. Nicolae Robu a prezentat datele unui sondaj realizat pe reţelele

Remetea Mare se află la o aruncătură de băț de municipiul Timișoara, practic câțiva kilometri despart cele două localități, motiv pentru care această comună…

Nici un centru de comună din Timiș fără asfalt! Ultima reședință de comună din județ fără șosea asfaltată scapă de drumul de piatră.

Unitățile sanitare publice locale din Timiș pot accesa fonduri nerambursabile alocate de consiliul județean, printr-o schemă de minimis. De altfel, măsura

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Timișoara au semnat astăzi contractele de finanțare pentru două proiecte de îmbunătățire a …

Drum din vestul ţării, modernizat după 47 de ani! Una dintre lucrările mari ale Consiliului Județean Arad prinde contur. Pe șantierul drumului….

Eva Andreaș, prefectul județului Timiș, a semnat, ieri, ordinul de încetare a mandatului de primar pentru Petru Roman. Edilul din Deta a pierdut definitiv

În această situație, edilii locali au elaborat un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea acestei clădiri emblematice pentru urbea

De asemenea, spațiul recompartimentat va dispune de o sală de așteptare și o alta pentru tratament, de încăpere pentru sterilizarea instrumentarului

Zona de recreere va avea un teren de minifotbal cu nocturnă, alei cu bănci, iluminat ornamental și aparate pentru joacă. Pe strada Tudor Vladimirescu

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Judeţean Timiş este pe cale să bifeze un proiect care va schimba semnificativ regiunea vestică a ţării.

Consilierii locali timișoreni s-au reunit, miercuri, în ședință extraordinară și au aprobat, fără probleme, 12 proiecte de hotărâre, exact atâtea câte…

Consilierii locali timișoreni s-au reunit, astăzi, în ședință extraordinară și au aprobat, fără probleme, 12 proiecte de hotărâre, exact