În paralel cu investițiile în derulare, edilii locali din Periam sunt preocupați și de cele viitoare, inclusiv de identificarea de oportunități pentru finanțarea acestora. Astfel, tinerii din Periam care își doresc o locuință vor putea opta în viitor pentru una într-un bloc ANL, pentru că o propunere aflată pe lista investițională se referă la realizarea a 15 asemenea unități locative.
CITEȘTE ȘI: Oltenii, rugați de primarul Timișoarei să dea dovadă că au devenit mai molcomi după ce s-au stabilit în Banat
O altă investiție propusă vizează reabilitarea și modernizarea cinematografului. Un obiectiv important îl constituie și realizarea de alei de acces în gospodării, fiind nevoie de peste 1.000 de asemenea amenajări stradale, inclusiv podețe pentru fiecare și șanțurile pluviale aferente. Până în prezent, în urma asfaltării străzilor, s-au executat 400 de alei de acces.
În plus, sunt necesare și mai multe subtraversări. Cum se poate vedea, acest proiect este unul complex. Se intenționează, totodată, să se continue modernizarea de străzi și parțială a drumului de legătură, în lungime de 5,4 kilometri, dintre Periam și Periam Port. În total, mai sunt de asfaltat puțin peste 1,4 kilometri. Obiectivul este completat și de amenajarea unei piste de biciclete între reședința comunei și zona ei de agrement.