De când a fost introdusă și în România, de către regele Carol I, în anul 1890, după un an de la adoptarea ei, Ziua muncii a căpătat valențe și dimensiuni noi în regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi în Epoca de Aur a lui Ceaușeșcu, când 1 Mai era considerat Paștele comunist.
În prezent, această zi nu prea mai are nimic muncitoresc, nemaifiind una de luptă, cum a fost la origini și mai este încă în unele țări.
1 Mai a fost o zi a paradelor fastuoase pentru preamărirea conducătorilor iubiți de altădată.
Se pare însă că și cei de astăzi au o nostalgie după acele vremuri prin pornirile de ultimă oră de a le reînvia.
Revenind la ce se întâmplă acum de 1 Mai, sărbătoarea muncii este, în primul rând, una pentru bugetari, o demonstrează și faptul că guvernul le-a acordat acestora liber și în ultima zi de aprilie.
După aproape un secol și jumătate de la demonstrația din Chicago (1872), în România de astăzi, sărbătoarea muncii este doar una a micilor și a berii, a serbărilor câmpenești, adică tot ce a fost important după manifestațiile oamenilor muncii din vremea lui Nea Nicu.
Gustul micilor și al berii însă este acum diferit, pentru că atunci ieșirea la iarbă verde însemna și o adevărată aventură pentru a ajunge să-i poți cumpăra.
Acum hiper-, super- și marketurile obișnuite au rafturile doldora de produse și, de aceea, și portbagajele celor care merg la iarbă verde sunt pline, pe lângă grătarul portabil, transportând mii de calorii și spumă cât cuprinde, la sticlă, doză sau PET, pentru întreaga familie și prietenii ei.
Am putea spune că, în acest an, 1 Mai este un weekend prelungit în care ne putem bucura de primăvară și de o minivacanță, petrecută după placul fiecăruia.
Cei nostalgici merg la picnic, în parcuri ori la Pădurea Verde, dar cei mai mulți se limitează la a pune grătarele în grădină, în fața blocului sau în plină stradă.
Dacă fumul mititeilor este însoțitit zgomotos de manele și există bună dispoziție, este egal cu a petrece o zi a muncii de neuitat. Hai noroc!
