Mărturia unei minore din Timişoara care a vrut să intre în jocul care împinge copiii spre tragedie: „Balena albastră”

Nu e de glumit cu jocul care a ucis peste 100 de adolescenţi ruşi. A simţit-o pe propria piele, o fată de 13 ani din Timişoara. A ajuns din curiozitate pe site. Dar oricât a încercat, n-a reuşit să scape de cei care fac bani de pe urma tinerilor naivi, care le cad în plasă. Numele din acest material nu sunt cele reale. Dar drama prin care au trecut fata şi părinţii ei este cât se poate de reală.

La 13 ani, Maria a ajuns întâmplător pe siteul jocului care a provocat peste 130 de decese în Rusia.

Maria: Am intrat pe site, un fel de facebook rusesc, unde acolo îți spune să vorbești cu un administrator și te pune să îți scrii pe mână cu lama F57 și dup-aia intri în joc la ei. Și în momentul în care am văzut că te pune.., începe cu din astea… am ieșit de acolo și în momentul acela m-au sunat.

Așa a început teroarea. Maria a accesat jocul de pe telefon, fără să ofere vreun număr de contact. Chiar și așa, administratorii jocului i-au aflat imediat identitatea.

Maria: Îmi dădeau tot felul de mesaje cu amenințări. Am blocat numărul, să nu mai poată să îmi scrie și să mă sune. Dar m-au sunat de pe alt număr. Tot cu amenințări și pe WhatsApp și…
Reporter: Ce ți-au spus? Te-au amenințat?
Maria: Că să-mi iau sicriu, că el mă vede, că o să-mi văd familia moartă… dacă nu fac ce-mi zice el. Mi-a dat date ale părinților, la ce școală sunt, la ce liceu… tot mi-a zis despre mine.

A fost momentul în care adolescenta a înţeles că jocul nu mai e joc. Le-a cerut ajutor părinților.

Ioana, mama adolescentei: Pe lângă aceste mesaje, i s-a făcut o poză de pe telefonul ei, în casa noastră, cu fața ei. În momentul acela s-a speriat și tot prin mesaje, persoana care trimitea acele mesaje îi spunea că orice ar face, el o vede, că este în apropierea casei, să se uite pe geam și tot felul de mesaje din acestea de intimidare.

Familia a resetat telefonul mobil și a schimbat cartela. Liniştea n-a durat mai mult de câteva ore, conform digi24.ro.

VEZI MAI MULTE AICI


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Mărturia unei minore din Timişoara care a vrut să intre în jocul care împinge copiii spre tragedie: „Balena albastră”

  1. Ba nu e deloc asa, am amici care joaca :)) exista consecințe daca iesi din joc, dar nu asa, plus ca te si întreaba daca vrei sa continui sau sa te opresti. Frumos mod de a păcăli lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare