
Migranți prin Timișoara
Cinci migranți care își găsiseră adăpost lângă un garaj de pe strada Bucovina au fost descoperiți de polițiștii locali timișoreni.
Pentru că persoanele …

Cinci migranți care își găsiseră adăpost lângă un garaj de pe strada Bucovina au fost descoperiți de polițiștii locali timișoreni.
Pentru că persoanele …

Au trecut zece ani de la adoptarea Hotărârii de Consiliu Local nr. 371, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul…

Doi tineri care aveau la ei un plic cu cocaină au fost observați de polițiștii locali, la orele dimineții, în zona centrală a Timişoarei.

Șapte migranți care provin din Irak au fost depistați, în Timișoara, de cadre ale Serviciului pentru imigrări al județului Timiș. Cei șapte

Polițiștii locali aflați în patrulare pe strada Ana Ipătescu, din zona Calea Șagului, au observat trei persoane aflate lângă un autoturism…

Polițiștii locali din Timișoara sunt în plină campanie de identificare a locațiilor în care se află autoturisme abandonate pe străzile…

Locuitorii uneia dintre cele mai aglomerate și circulate zone din Timișoara se confuntă cu lipsa de reacție a autorităților, atunci când sesizează…

Nu mai puțin de 15 migranți au fost prinși de polițiștii locali pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara. Dintre aceștia, șase sunt minori…

Tot mai multe sesizări din Complexul Studențesc primesc polițiștii locali de când au început cursurile universităților. Față de ultimele luni…

Polițiștii locali din Timișoara continuă verificarea modului în care organizatorii de evenimente desfășurate pe raza municipiului…

Vremea frumoasă din această duminică i-a scos pe timişoreni, în număr extrem de mare, în Parcul Rozelor, unde se desfăşoară Street Food Festival.

În ultimele zece zile, camerele video instalate la tunelul de pe strada Jiul care iese în Bulevardul Republicii au surprins 17 conducători…

Din ce în ce mai multe persoane reclamă Poliției Locale Timișoara faptul că prin cartierele unde locuiesc umblă nestingheriți… caii.

Nu mai puțin de 21 de conducători auto care au circulat cu mașina în zona pietonală din centrul orașului au fost sancționați. Aceștia au fost surprinși…

În contextul controverselor create pe tema atribuțiilor polițiștilor locali cu privire la sancționarea participanților la traficul rutier…

În ultimele două zile, polițiștii lcoali au mai depistat trei grupuri de migranți în municipiul Timișoara…

Polițiștii locali au demarat în ultima săptămână o serie de verificări referitoare la respectarea prevederilor HCL 13/2009 privind lucrările…

Se lucrează la Pasajul Popa Şapcă. Intens. Iar asta se vede nu doar după modul în care avansează execuţia, ci şi din punct de vedere…

Proaspăt intrată în vigoare, Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice i-a venit mănușă primarului orașului Recaș…

Foarte mulţi timişoreni se plâng de zgomotul infernal făcut de muzica din cluburile din urbe, pe timpul nopţii. Acest fenomen se produce în oraş de câţiva ani …