
Pregătiri pentru redeschiderea liniei Caransebeș – Oțelu Roșu
Perspectiva redeschiderii combinatului siderurgic de la Oțelu Roșu, aflată în stadiu avansat de modernizare după preluarea sa de către investitorul român Dorinel Umbrărescu, a impulsionat și reabilitarea liniei de cale ferată Caransebeș – Oțelu Roșu, în lungime de aproape 35 de kilometri, scoasă din circulație cu mai bine de un deceniu în urmă.
Gestionată de Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara și pusă în practică de asocierea de firme Alstom Transport, Arcada Company și Euro Construct Trading 98, această investiție – care a demarat în 2023 și se ridică la circa 1,6 miliarde de lei, inclusiv TVA – este practic finalizată, dar reluarea efectivă a circulației feroviare va pune fi efectuată doar după finalizarea racordurilor din zona Gării Caransebeș, lucrări care fac parte dintr-o investiție distinctă, cea a modernizării magistralei Caransebeș – Lugoj.
CITEȘTE ȘI: Bugetul „acordeon” al Timișoarei. Aproape 195 de milioane de lei tăiați la rectificarea de final de an
Potrivit estimărilor de specialitate, redeschiderea liniei Caransebeș – Oțelu Roșu va avea loc după intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor 2026-2027, cu posibilitatea ca în prima fază să fie rezervată doar transportului de mărfuri.
De precizat, noul proprietar al combinatului siderurgic de la Oțelu Roșu a efectuat pe cont propriu și partea de modernizare a liniilor feroviare industriale de pe teritoriul combinatului.
De asemenea, se află în analiză posibilitatea extinderii liniei feroviare Caransebeș – Oțelu Roșu până la Băuțar.
Sursa foto: captură video CFR Infrastructură Timișoara


