28 de migranți depistați pe străzile din Timișoara

mig 1

În ultimele două zile, polițiștii lcoali au mai depistat trei grupuri de migranți în municipiul Timișoara.

Unul dintre ele, format din 15 persoane, din care cinci minori, a fost depistat de polițiștii locali în Parcul Carmen Sylva.

Aceștia au declarat că sunt din Irak, dar nu aveau documente asupra lor și au fost predați la Secția 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

Alți trei bărbați au fost depistate pe strada Silistra. Aceștia au încercat să fugă, dar au fost reținuți imediat de polițiștii locali.

Din discuțiile purtate, a reieșit că sunt tot din Irak și că au vârste între 20 și 26 de ani. Și aceștia au fost predați polițiștilor de la Secția 5.

Un alt grup format din zece persoane a fost depistat în Parcul Silistra. Aceștia au declarat că figurează în evidențele Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil – Timișoara și au fost predați acestei instituții.

mig 2


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “28 de migranți depistați pe străzile din Timișoara

  1. 28 de migranti este o nimica toata, in alte tari cum ar fi Austria sau Italia sau Germania vin cu sutelle de mii. Acolo sa vezi debandada…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *